Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

luni, 28 decembrie 2009

Răsfăţ cu hârzob







În această seară am o surpriză plăcută...ceva ce nu am gustat de multă vreme. Hârzob, sau cobză cum i se mai zice, mai simplu câţiva păstrăvi grăsuţi, ţinuţi într-un amestec de mirodenii (sare, usturoi, piper, dafin) iar apoi la fum aromat când şi când cu cetină, pentru un gust unic. Hârzobul este un fel de coşuleţ din crenguţe de brad în formă de cobză, ţesut pe o nuia lungă de alun cu coajă de alun pe post de sfoară (asta se întâmpla cândva...). Se păstrează la fum dacă vreţi sau în pod, laolaltă cu cârnaţii şi cu şunca ardelenească!
Aroma împrumutată de cetina bradului transformă un păstrăv comun într-o delicatesă de zile mari, de sărbătoare, o îmbucătură delicată care cere după dânsa o carafă cu vinişor alb şi rece...
M-am gândit că atunci când vin oaspeţi, putem încropi o salată simplă cu păstrăv astfel preparat, puţin somon afumat, salată verde, roşii, măsline şi o zburătură de mărar proaspăt, toate într-o notă mediteraneeană.
Îi mulţumim lui Răzvănel pentru surpriza deosebită!

duminică, 27 decembrie 2009

Budincă de Panettone














Crăciunul este plin de surprize, de lucruri minunate şi de reţete de sărbătoare. Hai să facem şi alte lucruri decât cele cu care suntem obişnuiţi. Budinca de Panettone este un desert deosebit, cu mare trecere, un desert care îi va încânta pe oaspeţi, indiferent de prilej.
Este tare simplu de făcut. Ne trebuie o tavă încăpătoare şi preferabil din lut ori cu pereţi groşi, ca să nu ardă. În afară de un cozonac Panettone (simplu sau cu fructe confiate...nu cu alte umpluturi), ne trebuie cinci ouă, o jumătate de pachet de unt topit, un sfert de cană cu zahăr, trei linguri cu miere, cam o jumătate de litru de lapte rece, vanilie şi scorţişoară.
Batem ouăle bine de tot împreună cu zahărul şi cu aromele, adăugăm apoi untul topit, laptele şi mierea.
Tăiem cozonacul cubuleţe potrivite şi le aşezăm în tavă. Peste ele punem amestecul de mai sus şi amestecăm uşor până cozonacul absoarbe tot lichdiul. Tava stă la cuptor la foc măricel cam 30 - 40 de minute, sau până când începe să se rumenească budinca la suprafaţă.
După ce o scoatem din cuptor, o lăsăm să se răcorească şi servim caldă. Merge de minune cu îngheţată de vanilie sau de frişcă, însă unii servesc cu smântână sau chiar cu mascarpone.
Noi am optat pentru îngheţată, mai ales că a fost de vanilie şi cu sirop de arţar. Minunat!

vineri, 25 decembrie 2009

Crăciun Fericit !!!














Poate că e vorba de tradiţii, de lăcomie, de lipsuri sau pur şi simplu de plăcere...însă Crăciunul, indiferent de conotaţii şi de manifestările noastre culinare destul de exagerate, ar trebui să reprezinte un moment de linişte profundă, o clipă de iertare şi de acceptare, o zi în care să avem puterea de a ne aduce aminte că nu suntem singuri şi că dincolo de greutăţile de zi cu zi, încă mai ascundem în sufletele noastre bunătate şi capacitatea de a fi oameni.
Crăciunul este clipa ce o petrecem alături de familie, alătri de cei dragi, în măsura în care putem fi împreună...şi dacă tot ne adunăm...ce putem face?! Mâncăm...
Specificul perioadei este mult prea încărcat - vorbim de sarmale, de cozonaci, de răcituri din carne de porc, de cârnaţi şi fripturi, de ţuică sau vin. Dacă tot umblu pe la neamuri, am decis să fac în seara de Crăciun ceva uşor, pentru că oricum am să mă bucur de tot felul de preparate prin alte locuri...că aşa suntem noi...nu cred să fie casă care să nu mă primească cu preaplin în această perioadă...
Aşa...pentru mireasmă, am fiert caltaboş, ca să îmi aducă aminte de sărbătorile petrecute la ţară. Numai că intervine şi puţin modernism, iar în afară de sare, în apa de fiert apare puţin dafin şi câteva cuişoare. Gustul e grozav!
Hai să fac şi niţică friptură la cuptor din câteva bucăţi împănate de porcuşor adunate împreună cu câţiva cârnăciori. Peste ele se aşează frumos sare grunjoasă, vreo două beţe de scorţişoară, un grăunte de cardamon (toate pentru parfum), puţin ulei pentru culoare şi vreo trei linguriţe de miere dulce pentru caramelizare. Nu aş putea să exprim în cuvinte ce iese...oricâtă filologie aş studia sau oricât lirism ar zace în mine, mă văd neputincios şi nu pot exprima măreţia momentului. Poate doar pozele să mă mai ajute niţel...
Cu toate acestea merge un piureu de cartofi uşor şi câteva legume sotate cu o bucăţică de unt.
Asta e seara de Crăciun!
De mâine, avem mătuşi, fraţi, surori, prieteni, naşi...şi am să onorez toate invitaţiile, pentru că ştiu că mă aşteaptă mese întinse, iar lăcomia mea nu are margini!
Să fiţi sănătoşi, să aveţi parte de iubire, să aveţi linişte...şi dincolo de toate...să aveţi parte de bucate alese şi gustoase! Crăciun Fericit!

marți, 22 decembrie 2009

Stroganoff











Mama Rusia...
Offf...e trist că facem asocieri stânjenitoare atunci când ne gândim la Rusia...vodkă...cam atât mai ştie omul contemporan din ceea ce reprezintă Rusia pe lumea asta. Am uitat de Cehov, de Rachmaninov, de Ostrovski dacă vreţi sau de Vitea Maleev cu al său Mişka. Uităm de Oblomov, de cvas, de plăcintele cu icre, de samovarele cu ceai dulce ori de clătitele groase şi pufoase cu gem de zmeură. Uităm că ruşii sunt oameni, iubesc viaţa, au nevoi şi necazuri aşa cum avem şi noi, însă cu timpul lucrurile se vor mai aşeza.
Stroganoff e o amestecătură de zile mari, o mâncare mai mult decât potrivită pentru zilele geroase de iarnă, săţioasă, plină de energie şi surprinzătoare.
Am fost reticent când am auzit prima oară de acest fel...pare prea simplu, prea comun şi incapabil de surprindere. Nu este deloc aşa.
Stroganoff este un fel care a făcut istorie, a evoluat, întocmai precum Rusia imperialistă a invadat mapamondul şi s-a transformat după bunul plac al fiecăruia. Apare prma oară undeva prin 1861 într-o carte de bucate rusească, iar de atunci ne încântă indiferent de rasă ori credinţă.
Avem nevoie de carne moale, de viţel, porc sau chiar pui. Eu am preferat porcul...
Puţină făină, sare, piper alb, ceapă, usturoi, câteva ciuperci proaspete, muştar, bulion, castraveţi muraţi şi smântână cât mai grasă.
Carnea tăiată fâşii se tăvăleşte prin făină şi se pune la rumenit în puţin ulei. După ce s-a rumenit, aruncăm o ceapă tăiată fin, patru căţei de usturoi pisat şi ciupercile, plus sarea şi piperul. După vreo cinci minute, punem două linguriţe cu muştar şi una cu bulion, apoi smântâna şi lăsăm să dea în clocot. Spre sfârşit urmează trei-patru castraveţi muraţi tăiaţi fâşii şi mai lăsăm la foc două minute.
De obicei pe la noi se serveşte cu orez sau pilaf, însă la ruşi de bază sunt cartofii prăjiţi, aşa că am prăjit şi eu câţiva cartofi şi nu mi-a părut rău!

miercuri, 16 decembrie 2009

Şniţel Vienez









Sună atât de pompos Wiener Schnitzel!...parcă mă simt aşezat pe un scaun cu catifea roşie, servit de doamne blonde corpolente de sorginte germanică, înconjurat de comeseni purtând peruci înalte, la o masă lungă şi bogată dintr-un palat uitat de vremi...
Este totuşi atât de banal şniţelul...atât de la îndemână atunci când vrem să eschivăm clasicul fripturii la grătar.
Nu am de gând să vă spun cum se face şniţelul, pentru că nu îmi imaginez că ar fi cineva care să nu fi făcut sau să nu fi mâncat...nu cred să fie cârciumă ori restaurant cu pretenţii care să nu aibă acolo şi câteva şniţele...că or fi de viţel, de porc ori de pui - asta nu mai contează.
Eu prefer pe cel din piept de pui, pentru că iese al naibii de fraged şi îl pot condimenta în multe feluri. Azi am ales modul simplist - sare şi piper alb, iar ca să fie plin de importanţă şi ifose, îi dau o felie de lămâie plus o bucăţică de unt grăsuţ peste care şade frumuşel o zburătură de pătrunjel tocat proaspăt...
Am văzut că oamenii obişnuiesc să servească acest şniţel împreună cu un piureu de cartofi ori cartofi prăjiţi. Eu socot că un orez făcut cu unt multicel, cu ceapă şi ţelină plus un praf de şofran...aşa pentru culoare...ar fi mult mai nimerit.
Poate că n-om fi noi nemţi, n-om fi meticuloşi ori conştiincioşi...da' la mâncare nu ne ia nimeni. În orice sat oltenesc ori moldovinesc, şniţelul iese muuult mai bun decât la Viena, iar asta nu pentru că suntem noi mai cu moţ, ci pentru că p-acilea luăm mult mai în serios prăjelile astea fandosite şi halbele cu bere.
Gute nacht!