Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

vineri, 26 februarie 2010

Nachos Regalo














Acușica niște ani în urmă, îmi era tare drag să merg prin centrul Bucureștilor la o locantă mexicană, frumos decorată, primitoare și cu mâncare autentică...bună. Prima oară când am pus piciorul acolo, eram novice în ale gătitului, mergeam la plesenală sau din snobism în fel de fel de locuri ciudate...
Am intrat, am comandat, am "fript" câteva Corona reci și apoi am trecut la treabă...tacos, tortilla, frijoles...multe necunoscute pentru mine.
Îi rămân recunosctor bucătarului de acolo (mexican 100%), care m-a deprins cu gustul deosebit al mâncărurilor tradiționale ale lor.
Cel mai mult mi-a căzut cu tronc ceea ce vedeți, anume nachos cu fasole.
Nachos găsim prin toate magazinele, însă am ales ca restul să le fac naturale...inclusiv celebrul sos guacamole (nimic fantastic) și salsa tradițională pentru acești cipși din mălai.
Salsa facem din câteva roșioare, ardei capia, ceapă și pătrunjel, toate tăiate finuț și amestecate cu puțin ulei și puțină sare.
Guacamole facem din 2 avocado, niște ardei iute, 2-3 roșioare, zeama de la o lime (sau lămâie normală) și puțină sare, toate pasate binișor.
Aranjăm nachos (cipsurile) pe un platou, acoperim cu fasole (bătută sau gen iahnie) și cu cașcaval ras și băgăm la cuptorul încins vreo 5 minute. Garnisim apoi cu salsa, guacamole și smântână ca să stingem iuțeala.
Gustul este robust, amestecat, surprinzător, iar la fiecare îmbucătură avem câte o altă senzație. Barurile mexicane servesc acest fel ca pe o chintesență a bucătăriei lor, o încununare a parfumului deșertic...și normal, un astfel de platou aduce cu sine o bere rece - lucruri care pe timp de vară sunt menite să răcorească și sufletul și trupul.

joi, 18 februarie 2010

Ouă de aur










Am tot încercat "marea cu degetu" ca să zic aşa...în ceea ce-i priveşte pe japonezi şi pe coreeni. Oamenii de obicei consideră mâncarea asiaticilor ca fiind unul şi acelaşi lucru. Ei bine, chinezii sunt ceva mai românizaţi, cu mâncare mai gustoasă, mai accesibilă, mai de "chiolhan" să spun mai plastic...ăştilalţi (japonezii şi coreenii) au prostul obicei de a face din toate alea o artă. Totul este bine măsurat, totul este exact, minuţios studiat, cantităţile sunt mereu aceleaşi, mişcările sunt precise, cuţitul taie de fiecare dată sub acelaşi unghi, aspectul trebuie să fie precum o "ikebana" culinară...parcă prea forţate toate astea pentru gustul meu. Rigurozitatea asta a lor, pe mine unul mă scoate din sărite...nu mai vorbesc de sushi ori de ceremonia ceaiurilor care îmi par o pierdere de timp ilogică, dar am ubmblat puţin şi la ceea ce fac ei "la repede" (că doar n-or sta toată ziua acasă să facă sushi), însă şi ceea ce fac în mod normal e destul de elaborat şi cam dulce pentru noi. Consumă multe ouă, mult sos de soia şi chiar zahăr în toate alea...fripturi, supe...toate cu niţeluş zahăr.
Am făcut şi eu nişte spaghete de orez, cu peşte, cu un dressing simplu şi bineînţeles nelipsitele ouă fierte...care par din aur.
Nu ştiu dacă are sens să vă spun exact procesul în sine, însă ouăle sunt mai întâi fierte, apoi cojite, apoi fierte din nou în apă cu puţin oţet şi sos de soia şi capătă aspectul respectiv.
Spaghetele de orez (noodles) fierb extrem de repede, precum fideaua, şi sunt un fel de înlocuitor al pâinii. Ca să nu fie lispite de gust, acestea merg cu un "dressing" dintr-o călitură făcută cu ulei, sâmburi de pin, ceapă şi morcovi julienne, usturoi tăiat felii destul de groase, sos de soia, sare, boia dulce (cum altfel...?), piper şi un praf de zahăr.
Nu sunt rele la gust şi sunt interesante ca experienţă...însă nu prea au nicio legătură cu ceea ce obişnuim noi.
Nu vă spun să nu încercaţi, dar nici să nu mergeţi pe la vreun restaurant japonez, că o să vă usture punga şi plecaţi flămânzi...
Cred că trebuie să revin pe glia strămoşească, acolo unde mâncarea e multă, e bună, e gustoasă, plină de grăsimi, colesterol şi capabilă să furnizeze senzaţii orgasmice!

marți, 16 februarie 2010

Jeleu cu fructe











Când o trece frigul, o veni vara călduroasă şi o să aveţi chef de un desert răcoritor şi simplu de făcut, gândiţi-vă şi la această reţetă, pentru că este mai nimerită decât o îngheţată care în zilele noastre e un produs obţinut din ingrediente "de taină".
Merge cu orice fructe (de preferinţă mai moi sau bine coapte ori chiar din compot). Eu am făcut cu ceea ce am găsit la îndemână, adică banană, măr, pară, portocală, mango, ananas, căpşuni şi câteva cireşe confiate. Toate fructele se spală bine, se taie micuţ, cubuleţe, iar separat facem un sirop din apă, compot de ananas (nu e obligatoriu sau merge orice compot), puţin zahăr, zeama de la o lămâie şi puţină gelatină (în funcţie de cantitate...scrie pe plic).
Fructele astfel tăiate, le-am aşezat într-o tavă de chec, ordonate oarecum după culoare, iar apoi am turnat peste ele siropul de mai sus, fierbinte şi am lăsat tava la frigider peste noapte.
A doua zi am descoperit o piftie minunată cu fructe, rece, dulce, parfumată...şi pe care am zis că o pot servi cu puţină frişcă şi un praf de ciocolată rasă.

joi, 11 februarie 2010

CORDON BLEU


















Ordinul Cavalerilor Sfântului Spirit...anul 1578...o mână de cavaleri francezi care se ţineau de benchetuieli extravagante, luxuriante, exclusiviste şi, din când în când, se decorau între ei cu "Crucea Sfântului Spirit" - care era frumos expusă cu o fundă albastră (Cordon Bleu). Cu timpul, această decoraţiune devine sinonimă cu excelenţa şi cu măiestria...în bucătărie!
În zilele noastre, există inclusiv o şcoală faimoasă de bucătari denumită Cordon Bleu, iar felurile concepute sub oblăduirea acestor bucătari sunt renumite.
Cert este că nu prea există restaurant select sau faimos, care să nu aibă în meniu celebrul Cordon Bleu.
În fapt, este simplu şi frumos...un piept de pui umplut cu şuncă şi caşcaval (şvaiţer că topeşte mai frumos). Unii bucătari pur şi simplu taie un buzunar în bucata de piept, alţii îl feliază şi îl bat cu ciocanul de şniţele. Bucata respectivă se umple cu şuncă şi cu caşcaval, se rulează şi se "sigilează" cu ajutorul unor scobitori, se tăvăleşte prin făină, prin ou bătut şi apoi prin pesmet şi se prăjeşte în ulei mult la foc potrivit, până se rumeneşte binişor. Cine vrea, poate condimenta pieptul de pui cu sare, piper şi chiar puţină boia dulce.
La un aşa fel m-am gândit la un alt franţuzism, o garnitură interesantă şi sănătoasă...pere cu sos de vin roşu şi afine. Perele sunt curăţate de coajă, li se scot sâmburii şi apoi sunt trase la tigaie în unt topit, cu vreo 3 linguriţe de miere, 3 linguri de afine (merge şi dulceaţă dacă aveţi), o jumătate de pahar de vin roşu, puţină scorţişoară, câteva cuişoare, un praf de sare şi o frunză de dafin. Combinaţia este fatală, iar para este recunoscută ca fiind un companion desăvârşit pentru orice fel de brânzeturi, astfel că se va înţelege foarte bine cu Cordon Bleu-ul.
Sunt feluri simple, rafinate, şi surprinzătoare...nu vă fie teamă să încercaţi aşa ceva...

marți, 9 februarie 2010

PESTO GENOVESE















Dacă tot vorbim atât de mult despre paste şi despre tradiţia bucătăriei italieneşti, nu putem trece peste clasicul pesto, un sos deosebit, aromat şi gustos, care poate singur să însoţească o farfurie cu spaghete...
Pentru acest sos pesto, avem nevoie de busuioc verde (merge şi uscat dar nu e acelaşi lucru), usturoi, parmezan, caju (am văzut şi cu alune de pădure, sâmburi de pin ori migdale), ulei de măsline (eu am găsit aromat cu busuioc) şi dacă vreţi şi puţină zeamă de lămâie. Ne trebuie un blender puternic sau un mixer cu lame pentru a mărunţi toate cele de mai sus, până devin o pastă cu o textură mai groasă. Acest amestec merge de minune cu spaghete sau ca marinată pentru un somon la cuptor.
Eu unul, am făcut şi un sos uşor din puţină şuncă trasă la tigaie, stins cu puţin vin alb şi apoi dres cu smântână. Am amestecat spaghetele cu acest sos şi apoi cu pesto.
Gustul nu poate fi descris..din păcate...