Tartă cu afine

Simt uneori nevoia de a inventa, de a copia, de a studia şi de a reinventa anumite reţete.
Afinele îmi plac enorm...proaspete, cu zahăr, congelate, dulceaţă...afinată...au un gust aparte, nobil, rafinat...dincolo de comun. Toate astea poate şi din pricina austerităţii ce caracterizează această plantă. Numai cine nu a mers niciodată la cules de afine nu poate înţelege nobleţea acestui arbust.
Dincolo de însemnătatea majoră a acestor fructe minunate în lumea medicală, afinele dau o notă aparte multor feluri de mâncare.
Nu prea obişnuim noi prin aceste părţi, însă o friptură bună sau chiar o bucată de peşte alb îşi schimbă radical esenţa atunci când sunt însoţite de un sos de afine meşteşugit.
Eu unul cumpăr afine cu găleata...la propriu! Le congelez şi mă bucur de existenţa lor în orice perioadă, mai ales că nu pot uita faptul că "am scăpat" de ochelari datorită acestor fructe miraculoase.
Mă bate gândul spre o tartă cu afine...dar cum?!...fur de la alte popoare, de la nordici, de la alemani, de la neamurile noastre galice, chiar şi de la răsărit.
- Hmmm...parcă nu-mi convine. Orice reţetă găsesc, are lipsuri, nu are nimic românesc...şi atunci am o revelaţie: brânza de oaie!
Hai să vedem - facem repede un aluat simplu de tot, dintr-un pahar de iaurt, 1 ou, 1 linguriţă de scorţişoară, un praf de sare, 1 linguriţă de praf de copt, 5 linguriţe cu vârf de unt (la temperatura camerei) şi făină cât cuprinde, până obţinem un aluat numai bun de întins cu făcăleţul.
Întindem foaie şi acoperim frumos toată forma de tartă, unsă în prealabil cu puţin unt.
Umplutura e şi mai simplă: 1 pahar cu smântână grasă, 3 ouă, 5 linguri de miere, 2 linguri cu vârf de brânză rasă de oaie (cât mai sărată, mai veche şi mai grasă) şi 4 linguri rase cu griş.
Acest amestec vine turnat peste aluatul din formă, iar apoi afinele răspândite uniform (eu am pus din ochi, dar să fi fost cam juma' de kilogram). Cu puţin aluat rămas am făcut un decor (grilă) peste toate cele şi am vârât minunăţia lu cuptor...vreo 40 de minute la foc potrivit.
Când a ieşti din cuptor, a primit cu drag o ploaie de zahăr pudră, iar mai apoi când s-a răcorit, încă un strat.
Nu îmi stă în puteri să vă spun ce gust are...aşa, la prima înghiţitură, simt un parfum de brânzică, plus ceva puţin acrişor de la afine şi puţină dulceaţă de zahăr şi de miere. Mirosul mă îmbată, gustul mă amorţeşte, pofta mă doboară, iar tarta...tarta se împuţinează văzând cu ochii...e din ce în ce mai mică, mai puţintică, iar eu din ce în ce mai sătul...

Fasole verde

Câteodată, bucătăria devine matematică. Reguli stricte, ecuaţii simple, legi străvechi şi teorii îngropate în înţelepciunea populară...
A face o mâncare bună nu e ceva ieşit din comun, în fapt, nu facem nimic altceva decât aceleaşi lucruri pe care le făceau mamele noastre, bunicile şi mulţi alţi înaintaşi de când există lumea.
...Poate că noi vorbim mai mult despre asta, însă eu am prins gustul mâncării la ţară...acolo unde s-a născut nu numai veşnicia ci şi bunul gust!
E o perioadă frumoasă, cu grădini pline de legume proaspete şi fragede. Nu puteam să nu fac o fasole verde, mai ales că la mamaie în grădină e plin de păstăi crude şi curate...
În afară de fasole avem nevoie de 3 cepe potrivite (tăiate mare), 5 căţei de ustuori tocat, 3 roşii cărnoase tăiate cubuleţe, 2 morcovi tăiaţi după bunul plac, 1 linguriţă de sare şi jumătate de linguriţă de paprică (dulce sau iute), plus niţică carne (porc, pui...ce vă place) tăiată cubuleţe.
Uleiul poate fi şi de măsline...iar pentru final, o mână de frunze de busuioc, mentă şi cimbru, toate proaspăt culese şi tocate.
Călim carnea la foc potolit, adăugăm sarea şi paprica, apoi ceapa şi usturoiul tocate, şi le rumenim uşurel. Vin apoi şi morcovii de se călesc o ţâră, apoi fasolea curăţată şi tăiată potrivit, plus apă aproape să le acopere. Le fierbem până ce fasolea e moale (30-40 de minute) şi adăugăm roşiile spre sfârşit. Mai lăsăm 5 minute la foc, adăugăm verdeaţa şi cam asta ar fi...
E simplu, la fel ca o adunare cu numere prime.

Ratatouille

Dacă am un film preferat...fără doar şi poate Ratatouille este acela! Nu mai ştiu de câte ori l-am văzut şi sunt convins că am să-l mai văd de multe ori. Mă linişteşte, mă inspiră şi îmi aminteşte de fiecare dată cât de frumoasă este viaţa, cât de bune sunt lucrurile simple şi cât de la îndemână este fericirea.
Nu întâmplător, lovitura de graţie a filmului constă în aşa zisa "buturugă mică", un fel de mâncare tradiţional, comun, lipsit de extravaganţă...şi cu toate astea...atât de puternic!
RATATOUILLE
Mâncare ţărănească, fără fasoane, mult prea uşor de făcut, dar atât de gustoasă! O zi dulce de vară, merită o încununare de acest fel: 1 vânătă potrivită, 1 dovlecel, 1 ceapă, 3 căţei de usturoi, 2 ardei graşi, 2 roşii, 2 foi de dafin, 1 linguriţă de oregano (sau puţin rozmarin), sare şi ulei de măsline. Vânăta şi dovlecelul vin tăiate rondele şi presărate cu sare ca să lase apa din ele (cam 30 de minute). Ceapa şi usturoiul tocate fin, iar roşiile tăiate cubuleţe şi fără miez (partea cu seminţe). Coacem ardeii şi îi băgăm apoi într-o punguţă să-i putem curăţa uşor de coajă.
Spălăm vânăta şi dovlecelul de sare şi le ştergem cu un şervet, iar apoi le tăiem cubuleţe şi le punem într-o tavă, cu puţin ulei de măsline, din nou puţină sare şi oregano, apoi la cuptor!
Ardeiul tăiat fâşii, cubuleţele de vânătă şi dovlecel stau frumos într-un castron, pentru a fi apoi amestecate cu un liant simplu din ceapă şi usturoi călite, împreună cu foile de dafin şi apoi cu roşiile...până scad binişor.
Poate ar mai trebui o felie de pâine bună, proaspătă, cu coajă groasă şi puţină umbră de odihnă...
Sincer să fiu, cred că ar merge lângă minunăţia asta şi o felie sănătoasă de brânză grasă de oaie, aşa pentru variaţiune...
Hai să aveţi poftă!

Îngheţată coaptă

Când am văzut prima oară această reţetă, m-am gândit că nu m-aş încumeta la aşa ceva...
Dar cum viaţa este un şir de încercări, reuşite şi nereuşite, mi-am luat inima în dinţi şi, destul de neîncrezător, am vrut să văd ce este acest desert ciudat, obişnuit uneori în serile de Crăciun...pe alte meleaguri.
Principalul ingredient ar fi îngheţata...la o temperatură cât de joasă posibil...cel mai bine din congelatorul de acasă, temperatura fiind mult mai scăzută decât în cele speciale pentru îngheţată.
Mai avem nevoie de puţin pandişpan, chiar şi o felie de chec ar merge...apoi 2-3 ouă, câteva picături de zeamă de lămâie şi zahăr pentru a face o spumă ca pentru bezele.
O cană de zahăr plus o jumătate de pahar de apă, le punem pe foc şi facem un sirop din zahăr. Când zahărul fierbe şi începe să se coloreze, înseamnă că s-a evaporat apa şi este gata. Între timp, batem albuşurile spumă împreună cu câteva picături de lămâie (bezele italieneşti) şi apoi adăugăm foarte încet...(picurăm)...zahărul topit. Obţinem o spumă sidefată, densă, numai bună pentru bezea.
Tăiem pandişpanul, îl punem într-o tavă şi aşezăm peste el îngheţata. Ornăm rapid cu ajutorul unui şpriţ şi acoperim cu bezea toată îngheţata. Trebuşoara asta stă 2-3 minute în cuptorul încins la maximum (dacă nu aveţi un cuptor puternic, nu încercaţi reţeta asta...).
Bezeaua începe să se caramelizeze şi atunci scoatem prăjiturica din cuptor. O aşezăm pe farfurie şi o servim repede, căci timpul pentru ea este destul de scurt...
Blat fierbinte, îngheţată rece şi bezea caramelizată - aburindă. O experienţă exotică!