Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

vineri, 29 octombrie 2010

Ciorbiţă cu rodii




















Fructul rodiei este o minune, frumos şi roşu ca focul, dulce, acrişor, parfumat şi ca o binecuvântare pentru binele nostru. Chiar dacă pe la noi nu creşte, avem norocul să-l găsim la băcănii, la un preţ cumsecade.
De obicei lumea face suc din seminţele sale rubinii, însă în Orient se foloseşte la multe mâncăruri. Am făcut o promisiune, pentru că există oameni care au înţeles valoarea rodiei, şi astfel am încercat o mică reţetă iraniană, un fel de ciorbiţă de rodie..."ash-e anar" cum îi spun ei...
Avem nevoie de 5 rodii coapte, nişte carne tocată (cam 750 grame) de viţel sau oaie (din care facem chifteluţe aromate după cum ne place), o mână de linte (fiartă sau nu), 1 ceapă, 3 căţei de usturoi, sare, piper, turmeric (sau curry dacă n-aveţi), o mână de orez, 2 ouă, unt (100 grame) şi o mână de stafide.
Eu am făcut chifteluţele cu sare, piper, praf de chimen şi de cordiandru, ouă şi pesmet. Într-o cratiţă călim usturoiul şi ceapa în jumătate din unt, apoi adăugăm condimentele, călim puţin şi orezul, după care adăugăm 1 litru de apă şi lăsăm să fiarbă vreo 10 minute.
Între timp stoarcem rodiile şi apoi adăugăm sucul la fiertura noastră. Când dă în clocot, adăugăm una câte una chifteluţele şi lăsăm să fiarbă. După vreo 15 minute punem şi vreo 2 linguriţe de bulion, iar în cealaltă jumătate de unt călim puţin stafidele şi le adăugăm cu totul în ciorbiţa noastră.
Dacă lintea este deja fiartă, o adăugăm spre sfârşit şi apoi oprim focul, ori dacă este nefiartă - o punem la călit odată cu orezul. Lintea fierbe repede, deci nu e nicio problemă!
Ciorbiţa are un parfum deosebit, un gust dulce-acrişor şi merge de minune cu puţină smântână şi cu pâinică proaspătă!
Poftă mare!

miercuri, 20 octombrie 2010

Musaca pescărească





















Aţi simţit vreodată fiorul nerăbdării atunci când peştele nu vrea să muşte momeala?! Vi s-a întâmplat să uitaţi de voi, de timp, de tot ce vă înconjoară, din pricina ambiţiei de a prinde peştele ce dă târcoale plutei, încearcă şiret momeala şi de cele mai multe ori o şi înhaţă lăsându-ne cu acul gol şi cu buza umflată?! Aţi stat vreodată nemişcaţi, tăcuţi, concentraţi şi încordaţi, ore la rând...tot aşteptând "monstrul" care nu se învredniceşte să se lase prins?!
Pescuitul ăsta e un microb care se ia lesne...probabil ţine şi de natura noastră incipientă...ne-am format iniţial ca vânători şi pescari...mai târziu cultivatori sau...bucătari...
Dedic această reţetă tuturor celor care îşi macină nervii, cu folos sau fără, pe marginea bălţilor, în arşiţă, în ploaie, în frig, pe zi sau noapte...
Musaca a mâncat totată lumea, dar o musaca cu peşte...mai rar...
E masă mare...pentru musafiri...vreo 2 kilograme de cartofi, 1 kilogram şi jumătate de fileuri de peşte (orice peşte fără oase), 1 ceapă mică tocată fin, 3 grăunţe de usturoi tocate şi acelea, sare, piper, cimbru, o cană cu parmezan ras (sau un caşcaval sărat şi tare), vreo 2-3 linguri de bulion, 2 gălbenuşuri, ulei, vin roşu şi olecuţă de "delikat" cum îi spunem noi...
Tăiem cartofii pentru piureu, iar la fiert în apă punem şi delikatul...2-3 linguriţe...După ce fierb bine cartofii, facem piureul cu puţin ulei, jumătate din cantitatea de parmezan şi gălbenuşurile...ca să fie pufos şi plăcut ochiului.
Peştele îl dăm prin maşina de tocat, îl punem la călit în ulei de măsline, împreună cu ceapa şi usturoiul, dăm peste el şi mirodeniile, iar când începe şi rumeneşte, îl stingem cu un păhărel de vin roşu. Spre sfârşit vine şi bulionul de le leagă frumos şi aspectuos.
Punem într-o tavă jumătate din piureu, puţin parmezan, tot peştele, apoi din nou piureu şi tot restul de parmezan. Trebuşoara asta stă la cuptor până dă de miroase bine, se aureşte şi ne leşină prin bucătării...
E bună rău...şi se însoţeşte de minune cu niscaiva ardeiaş copt, iar dacă aveţi foame mare...luaţi pe lângă şi un colţ de pâine caldă şi rumenă.
Să aveţi fir întins!

luni, 18 octombrie 2010

Gulaş a la Florian























Pentru un temperament iute şi un spirit înfierbântat, cred că cel mai nimerit fel de mâncare este Gulaşul! M-a fascinat întotdeauna şi mi s-a părut potrivit în special în zilele reci cum sunt cele de toamnă. Gulaşul e genul de mâncare care te pune pe picioare...el însuşi fiind energic, parfumat, iute, dulce şi aprig. Mi-a luat multicel până am dat de gustul delicios al acestuia, fiind nevoie de imaginaţie şi spirit liber atunci când ne apucăm să facem Gulaş.
Atunci când te apuci de Gulaş, faci mult...nu e un fel care merge făcut la crăticioară...are nevoie de spaţiu, de întindere, de loc de întors...are nevoie să respire şi să răbufnească...are nevoie de iuţeala focului şi de asprimea vântului...Gulaşul respiră, se transformă şi se aşează întru fericirea gusturilor noastre...Daţi-i cratiţă mare, daţi-i ceaun...daţi-i tuci negricios şi foc de lemn dacă aveţi!
Târguiţi pe la măcelărie vreun kil' şi juma' de cărniţă grasă şi moale de porcuşor, cătaţi la piaţă un kilogram de roşii, unul de cartof alb, vreo patru morcovei şi 5-6 ardei capia, 2 cepe mari şi iuţi şi o căpăţână de usturoi înfoiată, umblaţi pe la cămară şi aduceţi la lumină puţin bulion, nişte pastă de ardei iute ori paprică iute, niţeluş ulei de floare, piper, sare, zahăr şi chimen, başca multă boia dulce şi parfumată. La gust şi la aspect, merge şi un pătrunjel, frate cu ardeiul iute şi preapişcător...
Se spală frumuşel toate cele legume, se taie bucăţele mici şi se pasează (cine are blender e ăl mai fericit...)...iar ceapa şi usturoiul se pasează la fel dimpreună, pentru a se da spre foc cu carnea tăiată din ochi în bucăţi cât o îmbucătură.
Tragem bine la oală în ulei carnea, cu sare, cu piper, cu ceapă şi cu usturoi, până începe a se rumeni. Turnăm apoi cele legume pasate, dimpreună cu niţică apă şi lăsăm la fiert...fiert îndelung...de peste o oră! Din când în când băgăm în seamă amestecul şi îl alintăm cu boiaua dulce, cu pasta de paprică iute, cu 2 linguriţe de chimen, cu vreo 3 linguri de zahăr şi cu pătrunjel tocat...şi fierbe....şi fierbe...iar când mai are vreo juma' de oră de fiert, îi ardem şi vreo 3 linguri cu bulion, însoţit la fierbere de cartofii tăiaţi bucăţele mici şi egale.
Fierbe frumos şi liniştit, scade, se îngroaşă şi ne ameţeşte cu atâtea arome.
Hai să fie balamuc până la capăt şi să-l servim într-o pâine din care am scos miezul, am băgat-o niţel la cuptor şi am rumenit-o încă puţin...O umplem cu vreo 3 polonice din minunea de la oală, însoţim un ardei iute, aruncăm şi niţică smântână...iar pentru diversitate...aşezăm liniştit alături niţică salată de sfeclă cu hrean...toate astea...ca să punem la încercare orice colţ de pântec ce scăpase neiuţit!
E bun...e bun şi dulce, e dulce şi iute, e parfumat şi picant...e un Gulaş aşa cum trebuie să fie el!