Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

marți, 12 octombrie 2010

Australia








Chiar că pe acolo n-am ajuns...
Sunt surprins într-un mod plăcut, după ce dau iama prin câteva înscrisuri privitoare la bucătăria australiană. Veţi râde, însă aceştia sunt profund tradiţionalişti, cu înclinare spre mâncare curată şi făcută "ca la mama acasă". În majoritate sunt pasionaţi de arta culinară, şi tind încet să capete un renume mondial în dezvoltarea ramurii. Au furat cam tot ce este bun în domeniu şi acum dau naştere unei bucătării "fusion"...asta în cazul restaurantelor...demnă de oricâte stele Michelin. Deja au faimă mondială cărnurile lor...miel şi vită, iar reţetele "de duminică" seamănă izbitor cu bucătăria românească, grea, plină de calorii şi de savoare.
Dezvoltă enorm ramura plăcintelor, a tocăniţelor, a mâncărurilor făcute în cuptor...iar la grătare am văzut nişte treburi aproape indescriptibile...
Ca să exemplific într-un mod simplist, m-am erijat într-o gospodină australiancă şi am pregătit cotlete de mânzat cu piureu de cartofi. Piureul este comun, cu niţică sare şi piper alb, unt din belşug, lapte cât să devină pufos şi usturoi pisat, după gust, făcut pastă cu puţin ulei.
Cotletele de vită (în fapt de mânzat) sunt deosebit de bune, cu condiţia să fie chiar de mânzat...dacă nu aveţi o sursă sigură şi nu cunoaşteţi provenienţa cărnii, mai bine faceţi aceeaşi reţetă, însă cu cefe de porc cu os. În general, preţul cotletelor de viţel vorbeşte despre "vârsta" acestuia şi oricum la noi se găsesc destul de greu cotlete aşa cum trebuie...
Deci...carne, sare, piper alb (multicel), cimbru după gust şi scorţişoară (cam 1 linguriţă la 1 kg de carne). În tava în care vor intra la cuptor, mai punem ulei de măsline, câteva picături de ulei cu aromă de trufe negre (dacă aveţi...dacă nu merge şi fără) şi două căpăţâni de usturoi tăiate felii groase. Un pahar cu apă şi vreo 5 linguri de oţet, plus folie de aluminiu (sau capac) să stea cam o oră acoperite, iar apoi scoatem folia şi le lăsăm fără până scade zeama şi se rumenesc binişor.
N-aş spune că diferă prea mult de fripturile pe care le făcea mama...poate aromele sunt puţin mai exotice, iar piureul este mai parfumat datorită usturoiului. În orice caz, este un fel principal delicios şi mulţumitor pentru cei care au poftă mare de mâncare!

Un comentariu:

  1. Mama-mama...cum o fi sa stai in casa cu un asemnea om?!...
    Tu ar trebuie sa faci o emisiune la TV...daca si vorbesti asa cum scrii si cum gatesti...ai avea mare succes!

    RăspundețiȘtergere