Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

vineri, 15 octombrie 2010

"Puiu" lu' Mama!











Aducerea aminte de mamă este uneori sfâşâietoare, este conştientizarea unei pierderi enorme, a unui punct de sprijin... în fapt ne amintim de mângâieri, de dragoste, de răsfăţ, de vorbă bună şi de ocrotire, lucruri care ne lipsesc al dracului de mult şi de dureros.
Dăruire, dragoste, uneori minciună pentru protecţie, alteori palmă pentru îndreptare, dar întotdeauna un sărut de noapte-bună pe care avem să-l simţim atâta timp cât vom face umbră pământului.
Aşa îmi amintesc eu de Mama...
Tot ei îi datorez pasiunea asta nebună pentru bucătărie, ea fiind primul şi cel mai mare mentor al meu...ea fiind capabilă oricând (în vremuri triste) să scoată din nimic minuni...de dragul meu şi pentru mine.
Eram mofturos, bolnăvicios, slab şi greu de mulţumit...mâncam puţin spre deloc şi Mama se chinuia în limita posibilităţilor să îmi dea numai ceea ce îmi plăcea...
Unul dintre puţinele feluri pe care îl socoteam demn de atenţia mea era puiul cu cartofi la cuptor.
Este un fel simplu, obişnuit, prezent în majoritatea caselor noastre, dar permanent bun şi binevenit.
Eu îl fac aşa cum ştiu eu...câteva pulpe dezosate, câţiva cartofi, sare, piper, cimbru şi puţină boia dulce, usturoi, ceapă, ulei şi vin. Într-o tavă care să le cuprindă, punem carnea, usturoiul tocat măricel, ceapa tocată mai mic, toate condimentele, 3-4 linguri de ulei, un pahar cu apă şi unul cu vin alb. Cartofii îi tai în patru şi îi amestec frumos printre bucăţile de carne. Tava intră la cuptor iniţial acoperită cu folie sau un capac, iar spre sfârşit fără - pentru a se rumeni frumos.
Am mâncat exact aşa cum mâncam şi atunci...ajutându-mă cu un baton cu mac...
Asta e una dintre marile dovezi de iubire pe care o poate face o Mamă...pentru "puiul" ei.
Să fiţi sănătoşi şi să mâncaţi tot din farfurie!

2 comentarii:

  1. Mulţumesc...fiecare în parte suntem...problema e că am cam uitat să apreciem ceea ce suntem şi ne "aplecăm" mai mult către mizeriile induse cotidian de nişte vremuri care nu au nicio legătură cu umanitatea ori cu natura noastră sensibilă...

    RăspundețiȘtergere