Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

miercuri, 23 februarie 2011

Sos Bolognese

















Hai să vedem...
Reţetă ca la carte!...deşi nu prea îmi stă în fire, pentru că de obicei mă feresc să dau cantităţi exacte, pentru că acasă fac mâncare cam "din ochi".
Sosul Bolognese este o bază excelentă pentru multe feluri de mâncare, pentru spaghete, pentru Lasagna, pentru vinete umplute etc.
Acest preparat este pierdut în istorie, apare într-o multitudine de combinaţii, este înregistrat ca marcă abia în anul 1982, însă este unul dintre cele mai cunoscute sosuri din lume, denumit şi Ragu a la Bolognese.
Vă dau o reţetă pentru 4 persoane, cu rugămintea de a urma paşii întocmai, pentru un rezultat deosebit!
Înainte de toate, 350 de grame de carne de viţel tocată cât se poate de mărunt; apoi o ceapă măricică tăiată fin, 1 ţelină mică dată pe răzătoare, 1 morcov potrivit dat pe răzătoare, 10 linguri de ulei de măsline, 3 căţei de usturoi, 1 linguriţă rasă cu sare, 1/2 linguriţă piper, 1 linguriţă rasă cu oregano, 2 linguriţe pline cu zahăr, 5 linguriţe cu bulion, o cutie cu roşii tăiate în bulion, o frunză de dafin şi 250 ml de vin roşu sec sau demisec.
Încingem uleiul de măsline şi punem ceapa la călit (să nu o ardem...), apoi vin morcovul şi ţelina, după ce se înmoaie acestea adăugăm usturoiul, sarea, piperul, oregano-ul şi bulionul. Le lăsăm în continuare pe foc şi amestecăm continuu să nu se prindă.
Punem carnea, amestecăm energic şi călim până ce carnea se face binişor şi îşi schimbă culoarea (să nu mai fie crudă).
Adăugăm roşiile în bulion, zahărul, foaia de dafin şi vinul roşu. Lăsăm focul foarte mic şi lăsăm să fiarbă 45-50 de minute, până scade bine (amestecaţi des pentru că are tendinţa să prindă, de aceea ar fi bună o cratiţă cu fundul cât mai gros).
Cam asta ar fi! Dacă faceţi spaghete, le fierbeţi "al dente" în apă cu sare, le serviţi cu sos Bolognese şi le daţi şi puţin parmezan care merge de minune împreună cu sosul. Cantitatea este arhisuficientă pentru 4 persoane mâncăcioase!
Există multe variaţiuni care includ şi ingrediente "secrete", dar d-astea nu vă spun că şi io le-am furat şi cei de la care le-am furat cam citesc p-acilea... ;-))
Oricum, ceea ce se serveşte de obicei ca sos Bolognese este făcut aşa cum vi l-am prezentat eu.

6 comentarii:

  1. Eu o sa ma multumesc sa mananc si ingredientele secrete. Asa ca pune de-o parte o farfurie ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi mancam f.des, dar niciodata nu se pune morcov in sosul Bologneze in Grecia si nu se cheama Bologneze;)) restul este cam la fel!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eiii...la Mediterană şi unii şi alţii... ;-)) ... morcovii, din România!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. looks very well done and terribly appetizing !!

    cheers,

    constantin

    RăspundețiȘtergere
  5. In Italia in mod sigur nu pot lipsi morcovii in sosul ragu alla bolognese!!!'

    RăspundețiȘtergere
  6. In italia se fierbe 4 ore sosul ragu:) dar ingredientele si metoda de preparare sunt cam aceleasi.

    RăspundețiȘtergere