Vanilie oltenească

Păi de ce să fie vorba...?!...de praz...evident!
Ne întoarcem în însorita Grecie şi ne bucurăm de plăcintele lor cu feta, cu spanac, cu dovleac ori cu migdale.
Tot la ei găsim din belşug şi praz...şi nu oricum ci amestecat cu tocătură şi cu mirodenii...cam aşa:
la vreo juma' de kil' de cărniţă de porc trasă la tigaie în unt topit, dimpreună cu sare, piper alb şi paprică dulce, apoi cu vreo 3 fire de praz tocat frumos, date toate de pe foc şi răcorite, apoi amestecate frumos cu vreo 5 linguri de smântână grasă, 5 ouă şi vreo 400 de grame de brânză grasă ori caşcaval.
Ungem o tavă cu unt din belşug, aşezăm foi subţiri de plăcintă...la început vreo 4, apoi din amestecătura de sus, apoi iar 2-3 foi, iar amestecătură...şi tot aşa până terminăm ori foile, ori amestecătura...Ultimul strat are vreo 4-5 foi, unse între ele binişor cu unt topit, iar la sfârşit tăiate în formă de plăcinte şi plouate cu seminţe de susan.
Minunea aceasta de plăcintă şade multicel la cuptor, la foc mic, până rumeneşte, iar apoi vine servită după ce s-o răcori niţel şi o merge lângă dânsa un pahar aburit cu bere îngheţată şi acrişoară.
Să aveţi poftă şi tragere de inimă!

O mie şi una de nopţi...

În seara asta mă visez tolănit în perne moi, rostogolit pe covoare groase şi pufoase de Basra, alintat cu cafele dulci în ibrice de aramă şi îndulcit cu cofeturi aromate şi stropite cu apă de trandafiri.
Offf Doamne...sau mărite Alah...ce frumoasă e lumea poveştilor, ce zugrăveli nemaivăzute şi ce dansuri ameţitoare ale unor cadâne suave, gata oricând să satisfacă poftele unor califi burduhănoşi şi nesăţioşi...ce de mameluci roiesc în jur cu braţele îngreunate de tăvi pline cu pilafuri parfumate şi înnobilate cu smochine ori curmale, cu tăvi pline cu coaste de miel tăvălite prin cimbru şi zeamă de lămâie ori pastrămuri fine ţinute la usturoi şi ardei iute...
Da mai avem ceva...avem o plăcintă cu carne moale de viţel...fierbinte şi aromată de mirodeniile pământului.
Puţin aluat de foietaj, tăiat frumos şi ordonat în pătrate aşezate cuminţi în tăvi unse cu ulei de măsline şi lăsate să se odihnească, până ne ocupăm de carne.
Carnea bine tocată, vine trasă la tigaie, cu puţin ulei de măsline, cu ceapă tocată fin, sare, scorţişoară, cardamon, pudră de 7 condimente, iar după ce se rumeneşte bine, vine de se leagă cu 2-3 linguri de bulion amestecat cu puţină pastă de ardei iute...să fie mai focos...
Aluatul creşte uşor, îl mângâiem pe creştet cu o linguriţă şi apoi îl umplem cu rumenitura noastră, după care îi dăm o ploaie scurtă de susan şi câteva seminţe de pin.
Le lăsăm la cuptor să se coacă bine, încet, pe îndelete şi le servim calde...aproape fierbinţi.
Eu unul, ca să nu mi se aplece, am luat lângă ele şi câteva bucăţele de rahat turcesc cu nucă şi un pahar mare cu apă rece...că e singura care merge la aşa minunăţie...
Lăudaţi fie cei ce s-au gândit la aşa o bunătate şi sănătoşi ăi de or mânca-o...!

Clătite orientale

Am o pricepere deosebită în a înţelege imediat fenomenul sărbătorilor, oriunde ar fi acestea, sau ale oricui ar fi fiind ele...
Prin ce definim sărbătoarea?!...prin senzaţii de bine, de linişte, de libertate, prin nevoia de comunicare veselă şi în primul rând prin nevoia de socializare în jurul mesei...şi nu orice masă, ci una bogată, care să frizeze risipa.
Mâncăm mult, bem multicel ... asta ca o formă de eliberare de griji şi nevoi ... care sunt destule în cele mai multe cazuri.
Prin Orient, avem Ramadanul, un post lung şi greu, perioada în care se mănâncă şi se bea numai după apusul soarelui. Mi-a fost dat să gust minunăţii de nedescris în această perioadă. Pilafuri cu fructe, tăvi pline cu friptură de berbec şi cartofi condimentaţi, kafta şi kebap cu lipii pufoase, siropuri de caise şi ceaiuri dulci de mentă, baclavale şi colţunaşi cu rahat...mai mai că m-aş face musulman...măcar şi pentru perioada asta de o lună...apoi trecem iar la creştini...că vine Crăciunul, vine Paştele...poate trecem un pic şi la indieni...că au şi ăia perioade nebune în care mănâncă de sting fel de fel de minunăţii...şi tot aşa.
Ramadanul înseamnă şi clătite felurite...acum n-o să vă spun cum să faceţi clătite că e la îndemâna oricui...treaba e ce facem cu ele...
Păi le facem umplutură...mai întâi din nucă pisată, scorţişoară, ghimbir, nucşoară şi vanilie, plus 2-3 linguri de zahăr. Altele vin de se umplu cu brânză feta frecată cu puţin zahăr şi amestecată cu o mână de tocătură de curmale. Ungem o tavă cu unt, o presărăm cu pesmet, iar apoi aşezăm uşurel clătitele noastre umplute, le alintăm cu un pahar de smântână amestecat cu un ou, bătute bine, iar peste toate cele vine de se aşează frumos miere dulce de salcâm.
Tava stă la cuptor vreo 20 de minute, după care nu avem decât să servim minunăţiile cu grijă, să nu frigă...şi putem să ţinem la îndemână şi puţină limonadă rece ori apă...că sunt dulci rău şi săţioase!

De trei ori lapte!

Căldurile Mexicului îmbie la prăjiturele simple, răcoritoare şi dulci...
Oamenii ăştia cu sânge latin de prin părţile Argentinei, ori din Puerto Rico...sau chiar mexicanii...sunt în general oameni veseli, aprigi...iuţi! Şi normal că o prăjitură concepută de ei trebuie să aibă un temperament aparte.
E simplă: 5 ouă, 1 cană cu făină, 1 cană cu zahăr, 1 plic cu praf de copt, smântână de gătit, lapte condensat şi lapte praf, plus niţică vanilie de gust.
Pentru blat batem albuşurile cu jumătate din zahăr, până se leagă bine. Apoi, batem gălbenuşurile cu zahărul rămas, cu vanilie, cu 1/3 cană lapte obţinut din lapte praf şi făcut mai concentrat, cana de făină şi praful de copt. Turnăm apoi albuşurile bătute şi amestecăm uşor cu un tel până se omogenizează. Ungem o tavă cu unt, turnăm compoziţia şi lăsăm la cuptor cam o oră. Iese ceva ce aduce cu pandişpanul.
Pentru sirop, amestecăm o cană cu lapte (tot din lapte praf mai concentrat) cu lapte condensat şi cu smântână grasă, plus vanilie.
După ce se răcoreşte blatul, îl găurim cu o furculiţă pe toată suprafaţa şi apoi turnăm siropul cu lapte. Se odihneşte la frigider şi se serveşte cu fructe sau cu frişcă.
Este mult mai bună şi mai răcoritoare decât o îngheţată...