Kokoretsi

Cocoreţi...mai pe româneşte, kukurec la albanezi, kukuretsu pe armâneşte sau kokorec pe la turci. Una şi aceeaşi treabă... (Doamne iartă că facem d-astea în aste zile!), adică o frigare lungă, un grătar cuminte şi potolit cu cărbuni parcă ninşi şi miros de primăvară.
P-acilea prin Balcani, se cam sărbătoreşte Paştele...se sărbătoreşte din plin...că deh...suntem popoare cu chef, popoare care suferă mult şi au poftă de viaţă mai mult decât altele. Se bea vin roşu, se coc cozonaci dulci şi afânaţi, se vopsesc ouă şi se mănâncă peste măsură.
Noi facem drob de miel, dar alţii, din măruntaie de oaie, fac această frigare fantastică pe care eu am cunoscut-o drept kokoretsi!
Lucrurile sunt simple - măruntaie de miel ori de oaie de tot felul, tăiate cubuleţe, niscaiva bucăţele de carne împănată bine...dacă nu chiar grasă, la fel tăiată potrivit, cât să se potrivească pe frigare. Nu contează cantităţile...am văzut frigărui normale (ca astea de le făcui eu), mai mari sau chiar de mai bine de 1 metru!
Cărnurile de mai sus vin de stau împreună într-o marinată făcută cu zeamă de lămâie, oregano, sare, piper şi usturoi pisat. După ce odihnesc astfel o vreme, înfigem bucăţile de carne pe frigare şi apoi le înfăşurăm cu maţe de oaie (şi prapure de miel dacă avem...), nu strâns, ci doar ca să acopere frumos carnea. Eu, locuitor de capitală, nu avui la îndemână grătar cu cărbuni şi le-am pârpălit niţel la cuptor; dar la fum de surcele potolit, frigăruile astea ating perfecţiunea!
Le mâncăm cu orice, cu cartofi, cu salată ori cum găsii eu - o mâncărică de bame cu ceapă, roşii şi puţin usturoi.
Puneţi mâna de faceţi aşa ceva că n-avem Paşte în fiecare zi!