Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

joi, 11 martie 2010

Minestrone della Florian












Ufff...încerc puțin regim, mă lupt cu poftele și cu nevoia de delicatese...dar în permanență am impresia că lupta e ca și pierdută!
Nu mă dau în vânt după ciorbe, mai ales că îmi par prea încărcate și nu prea înțeleg mare lucru din gust, însă îmi plac mult supele...cât mai clare. O supă bună de pui e mare lucru, mai ales dacă intervin și câteva găluștele ori niște tăieței fini și un praf de piper.
Italienii nu sunt departe de noi în privința supelor, cu excepția câtorva ingrediente tabu pentru noi. Ei folosesc termenul generic de minestrone (sau zuppa), iar eu, după ce am văzut o grămadă de rețete clasice italienești, m-am gândit să fac o simbioză între supa noastră cu tăieței și o minestrone italienească.
A fost prima oară când am făcut așa ceva...și sincer, dincolo de așteptări, aproape am rămas "prost" vizavi de rezultat. Uimitor...gust fantastic, aromă pe măsură și satisfacție garantată...
Am ales un piept de pui grăsuț, câțiva morcovi, albitură, țelină, ceapă, toate puse la fiert împreună cu sare (2 lingurițe cu vârf), piper negru (multicel...1 linguriță cu vârf), o linguriță de oregano, 3 linguri de ulei de măsline și 2 linguri de oțet din vin alb (habar nu am de ce...dar se pare că așa este bine...).
Fierb acestea o oră în clocot măricel, apoi separăm zeama și o punem la fiert împreună cu o mână plină de măsline (nu negre că alea nu sunt bune!...prefer verzi ori kalamata...), cu morcovii și carnea tăiate frumos, cu ceva tăieței și pătrunjel.
Se servește fierbinte, cu pătrunjel tocat și cu două-trei linguri de parmezan ras.
Pe asta aș include-o cu plăcere în meniul unui restaurant...e meraviliosă!

3 comentarii:

  1. Florian, la cat de minunat gatesti, nu e de mirare ca nu reusesti sa te abtii.
    Prezinti intr-un mod atat de minunat orice fel , incat pana si o banala mamaliga te face sa inghiti in sec.
    Te urmaresc cu mare placere!
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sărumâna!
    Am uneori un regret...toate metehnele astea ale mele rămân, din păcate, numai la nivel de hobby. Sper să apuc ziua când am să am destul timp să scriu o carte așa cum mi-aș dori...și eventual să gătesc așa cum aș dori...!

    RăspundețiȘtergere
  3. Maestro!...eu unul as servi cu placere orice lucrusor facut de tine...poate ca ai sa iti deschizi candva o carciumoara...!?

    RăspundețiȘtergere