TIRAMISU

Într-un spirit latin profund, plin de amor, de dulceaţă şi dragoste nemăsurată, simt o briză mediteraneană, un parfum de cafea, văd o înserare suavă şi simt o cremă catifelată ce alintă mângâietor câteva degeţele fine...aşazisele pişcoturi. Peste toate cele, vine de se aşează cuminte o ploaie primăvăratecă de cacao, izvorâtă din piscurile înalte de toblerone pe unde zboară nori pufoşi de mascarpone parfumaţi cu puţină esenţă de vanilie. Prin râul molatec de smântână se zăresc cristale de zahăr ce se topesc de ruşine atunci când vin înspre scăldat şi câteva valuri liniştite de cafea rece şi puţin amară...
Cam asta este adevărata valoare a prăjiturii Tiramisu...prăjitura fără origini, fără drepturi de autor şi fără seamăn!
E simplu de tot...batem smântâna grasă (200 gr) cu câteva linguri de zahăr (4-5 după gust), cu puţină esenţă de vanilie şi puţină cafea tare şi rece...vreo 2 linguri. După ce le amestecăm binişor adăugăm vestita brânză mascarpone (250 grame) şi omogenizăm frumos. Cam asta ar fi crema...aşa cum îmi place mie (pentru că există şi o variantă cu ouă crude...care nu prea mă încântă pe mine...).
Pişcoturile sunt trecute rapid prin cafea rece, aranjate după placul inimii, acoperite cu cremă, presărate cu cacao şi dacă vreţi...cu ciocolată rasă ori întreagă!
Un lucru ştiu sigur...dacă mâncaţi seara...noaptea va fi lungă...!
Somn uşor!