Bucătăria elenilor e suavă, simplistă, făcută "la repede", dominată de constante aromatice şi cu toate astea este foarte gustoasă şi surprinzătoare.
Nu se poate fără ulei de măsline, nu se poate fără oregano, nu se poate fără lămâie şi niciodată...dar niciodată nu se poate fără un zâmbet...s-ar putea ca tocmai asta să facă diferenţa...degajarea cu care se ocupă de bucătăreală, veselia cu care însoţesc orice prăjeală şi cântecul care însoţeşte orice păhărel de ouzo sau de vin alb sec.
Până la urma urmei...fac şi ei mâncare cu ce au...
O tocăniţă obişnuită, simplă şi în aceeaşi măsură minunată. 750 grame carne de mânzat cubuleţe, 250 grame măsline verzi, 3 roşii tăiate mic sau date pe răzătoare, 2 cepe potrivite tăiate fin, 3 căţei de usturoi tocat, 2 morcovi, 1 ţelină, sare, oregano, 2 frunze de dafin, 3-4 cuişoare, ulei de măsline, 1 pahar mare de vin alb sec şi coaja întreagă (tăiată precum mărul) de la o portocală.
Rumenim bine carnea în ulei de măsline, adăgăm apoi sarea, ceapa şi usturoiul, iar după ce acestea scad şi se rumenesc puţin, stingem cu vin. Lăsăm să fiarbă bine până se evaporă alcoolul (2-3 minute la foc mare) şi adăugăm roşiile, legumele şi condimentele, plus coaja de portocală şi vreo 2 căni cu apă. Acoperim şi lăsăm să fiarbă vreo 45 de minute la foc domol. Spre sfârşit adăugăm măslinele, mai lăsăm la foc vreo 10 minute şi cam asta e...
O lipie proaspătă cu măsline merge minunat, dar la fel de buni sunt şi nişte cartofi prăjiţi!
Asta este o reţetă merită încercată...pentru că devine apoi una din favoritele oricărei familii!