Ţara mea - episodul 6

Este prima zi cu ploaie de când am plecat...suntem trişti, simţim cum se apropie sfârşitul plimbării noastre şi încercăm din răsputeri să dăm uitării acest lucru...
Plecăm uşurel către Tuşnad şi Balvanyos...spre Târgu Secuiesc. Până la urmă zăbovim în Tuşnad, Balvanyos-ul fiind prea mic pentru noi...de fapt ne-a fost greu şi să-l localizăm (e sfântă vorba aia...mult zgomot pentru nimic).
În drum dăm o fugă spre lacul Sfânta Ana, un loc în care te cuprinde liniştea şi în care natura pură este la ea acasă...o rezervaţie de nota 10!
Tuşnadul, încearcă să redevină ceea ce a fost cândva şi pe alocuri reuşeşte...cazarea este bunicică, iar mâncarea cu acelaşi specific unguresc...supă gulaş, papricaş de pui, ficăţei făcuţi englezeşte (adică alintaţi cu puţin bacon), câte un martini şi un desert deosebit - piureu de castane însă făcut de ei şi nu cumpărat la borcan!!!...excelent!
Coborâm spre Braşov...Bran...Câmpulung (apropo...la Câmpulung e cofetăria Iepuraş, care are prăjituri bune şi pateuri cu brânză demenţiale!!!), Piteşti...şi uşurel către zonele noastre dragi...Vâlcea-Argeş-Olt. Trecem pe la Cuca spre Vitomireşti şi coborâm apoi spre Scorniceşti.
În drum, vizităm fel de fel de neamuri, toţi gospodari...exact în perioada în care fierb de zor cazanele arămii pentru ţuică. E veselie, e toamnă călduţă, grătarele sfârâie încărcate cu pui de curte, cârnaţi de casă şi porumb!
Mamaie vine de mă trezeşte în creierii nopţii să iau micu' dejun...-Hai mamaie...vin' de mănâncă mai repede că se răceşte mâncarea...decât o strachină cu urdă, cu smântână şi mămăligă caldă, câteva ouă fierte şi peşte prăjit în mălai, stropit cu ceapă prăjită şi lămâie, ca pentru dimineaţă...ah...tare bine e la cele ştiute...
Mulţumim Celui de sus că ne-am întors sănătoşi şi sufletul nostru se linişteşte...am ajuns în locul din care ne tragem...asta înseamnă că am ajuns acolo unde ne simţim cel mai bine...acasă!

Ţara mea - episodul 5

Cine nu a trecut, pe jos, prin Cheile Bicazului, nu a înţeles propria dimensiune şi nici norocul de a conştientiza frumuseţea şi măreţia naturii. Dacă ne-a atins Dumnezeu cumva, atunci atingerea Sa înseamnă inteligenţă şi putere de a contempla. Nu am cuvinte, nu am forţă şi nici meşteşug să prezint senzaţia şi tabloul ce se arată...nici măcar pozele nu pot surprinde momentul...
Cu greu ne desprindem de acest peisaj şi plecăm repejor către Lacul Roşu, o altă minune naturală care pare desprinsă din poveste. O vale adâncă, împădurită, inundată şi împietrită. Peste tot sunt cioturi rămase de la foştii copaci care existau cândva acolo...este atât de sălbatică şi de stranie imaginea, încât îmbie la filosofare şi scornire de poveşti privind locul...
Fugim uşurel apoi către Praid. Drum minunat, cu serpentine, grămezi de păduri, grămadă de natură...înmagazinăm totul în subconştient, în aparatele foto şi uneori în suflet...
Praidul este animat, plin de turişti, de comerţ cu specific şi ca atracţie principală...ştrandul cu apă sărată şi salina. Cazarea este minunată, ungurii cu bun simţ şi primitori, iar administratorii ştrandului cu inspiraţie profundă...au la rece bere de toate felurile...şi cum altfel se putea într-o zonă cu atâta sare...
Ne bălăcim vreme de 4 ceasuri şi, osteniţi peste măsură, plecăm uşurel către Casa Telegdy...o cârciumioară curată, cu decor bogat şi cu mâncare paradisiacă. Ce să mai spun...vin pe rând ciorbiţe de toate felurile, dovlecei pane, muşchiuleţ de porc cu sos vânătoresc, salate de ceapă, ciuperci murate, ficăţei de pui, colţunaşi cu gem şi cu brânză, găluşte cu prune, papricaşuri de pui, găluşte cu brânză de burduf şi celebra prăjiturică Şomloi...o bijuterie făcută din 3 foi de pandişpan (fiecare cu altă compoziţie - unul clasic, unul cu nucă şi unul cu cacao), sirop cu rom, stafide, cremă de vanilie, frişcă şi puţină scorţişoară...rupt cu lingura şi servit în pahar cu umbreluţă...deh...ştiu ungurii să-şi atragă clientela...
Suntem obosiţi...de bălăceală, de mâncare, de impresii puternice. Ne odihnim şi mâine...plecăm mai departe...

Ţara mea - episodul 4

Un episod frumos, din păcate prea puţin spaţiu şi prea puţin timp...
...Plecăm spre Gura Humorului...Bucovina se arată într-o splendoare inimaginabilă, cu drumuri bune, case curate şi deloc fistichii, oameni primitori şi mâncare multă...
Pasul Prislop, , Mestecăniş, Paltinul, Câmpulung Moldovenesc şi într-un final Gura Humorului - locul unde ne oprim, ne tragem sufletul şi unde stabilim sediul.
De aici ne aruncăm în toate părţile, înghiţim kilometri, informaţii şi farfurii cu mâncare...ciorbe rădăuţene, tocinei (cartofi cu zahăr şi smântână), fel de fel de cartofi prăjiţi, copţi, cu usturoi, peşte în crustă de cartofi, păstrăvi prăjiţi, mititei, salăţi proaspete şi de murături, tochituri şi ciulamale, pastrămuri şi mămăliguţe...uffff...nimeni nu e zgârcit prin locurile astea şi curăţenia este la ea acasă...Bravo lor!
Aici în Bucovina, Dumnezeu este pretutindeni...ne copleşeşte atmosfera, ne simţim din ce în ce mai mici şi mai aproape de ceruri...vedem mânăstirile...una după alta...Humor, Voroneţ, Arbore, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Agapia, Văratec...ameţim de culoare, de miros de tămâie, de flori multe cum n-am văzut nicăieri prin ţara asta. Ne tragem sufletul câteva momente şi pe genunchi, înfulecăm stingher plăcinte cu brânză dulce şi chifle făcute la brutăriile mânăstirilor, iar de udătură, dăm gata câteva pahare cu sirop de afine şi de brad...
Vedem pe unde şi-a clădit chilie Daniel Sihastru, trecem pe la Marginea pe unde o mână de oameni deosebiţi dau naştere "ceramicii negre", ne închinăm la mormântul lui Ştefan, amuţim la picturile lui Grigorescu, ne închinăm şi mai tare în faţa căsuţei lui Creangă în Humuleşti şi ne lăsăm adulmecaţi de aproape de zimbrii uriaşi care încă mai stăpânesc zonele acestea.
Aici devii sensibil, poate niţel mai curat şi mai conştient de faptul că pe lumea asta trebuie să ştii să şi împărtăşeşti, trebuie să ai un gând bun şi pentru ceilalţi şi aici înveţi faptul că o credinţă, indiferent de forma ei, poate avea o forţă creatoare uriaşă şi poate constitui un punct de plecare către curăţenie şi frumos.
Obosim teribil emoţional, suntem mult mai tăcuţi, mai cuminţi şi cred că o ţâră mai luminaţi. Drumurile noastre nu sunt în zadar, iar acum înţelegem şi mai bine ce înseamnă să fii român...
Plecăm apoi spre Cheile Bicazului...dar asta e altă poveste!