Să ştiţi că m-am cam supărat şi m-am cam bosumflat de când cu zvonul acela cu usturoiul...asemenea tâmpenie mai rar...şi nu m-ar mira să fie adevărat, că la prostia din ziua de azi...nu mă mai miră nimic!...interzicerea usturoiului, a mentei şi a ceaiurilor naturale...deziderate ale unor oameni defecţi...
Cine are probleme cu usturoiul...are probleme cu mine!
Nu m-ar surprinde să ajungem prin canale pe la gară cu aurolacii...ei să prizeze aurolac, iar noi ceilalţi...niţel praf de usturoi de contrabandă...
Chiar sper să nu ajungem să tragem pe nas liniuţe de usturoi, să facem jointuri cu rostopască şi să ascundem prin bocanci bile cu sunătoare...
Aşa că...de nervi...am tras repede la cuptor un puişor gras şi plin de calorii, în mult unt, cu muuuult usturoi, cu oregano, cu lămâie, cu pastă de măsline, niţică sare şi vin alb...cât le mai avem...că cine ştie...poate ne aşteaptă vremuri minunate cu senvişuri cu chipşi, garnituri de croissante din comerţ, sucuri galbene din "extracte naturale" şi ca desert - plăcinte cu fructe de pădure crescute în laboratoare occidentale, în ţări care nu au nici măcar păduri...
Ca să nu fie cu supărare, fac şi un piureu de cartofi, îmbogăţit cu unt şi înnobilat cu lapte...ca să fie cât mai pufotifelat! :-))))
Hai că sunt nervos şi scriu prostii...sper ca aceste zvonuri să rămână la stadiul de zvon, iar usturoiul să-şi păstreze poziţia câştigată pe drept în cadrul piramidei trofice...adică "vârful" acesteia!