Nu mai ştiu care, unde, când sau cum este Dumnezeu...ştiu doar că există momente în viaţă, când, indiferent de religia noastră, indiferent de Dumnezeul nostru, putem fi mai aproape de El...prin ceea ce facem, prin ceea ce simţim şi prin darea unei mici libertăţi sufletului. Sunt momente în care putem fi buni, iubitori şi mai atenţi cu ceilalţi - în aceste momente suntem mai aproape de Dumnezeul nostru.
Nu vreau să filosofez ci să amintesc faptul că atunci când putem, trebuie să-i ajutăm şi pe alţii, trebuie să împărţim bucuriile noastre cu ei şi să încercăm să smulgem zâmbete în ciuda realităţii...
Astfel de momente ar fi sărbătorile, perioade minunate, îmbelşugate, zile în care gospodinele se întrec prin bucătării spre încântarea cunoscuţilor. E frumos să "împarţi" celorlalţi, atunci când ai ce, însă e bine să o faci cu tot sufletul, căci numai astfel poţi arăta preţuirea vizavi de şansa de a te fi născut şi bucuria de a trăi.
Şi grecii, ca şi noi, sărbătoresc cu mare fast Paştele - ei socotind că aceasta este cea mai mare zi din an! Se frig miei, se face drob, se vopsesc ouă şi, cel mai important, se coc cozonaci tradiţionali...aşa zişii tsoureki!
Asta facem şi noi azi - nu vreau să insist prea mult pentru că, din păcate, nu găsim în România câteva ingrediente de bază (condimente)...dar am să vin cu explicaţii.
La bază, este un cozonac clasic, dintr-un kilogram de făină, 6 ouă, 250 grame zahăr, 150 grame unt, drojdie (pentru 1 kg făină), lapte şi mirodenii (sare, seminţe de anason, cardamon,coajă de la 2 portocale). Topim untul, împreună cu zahărul şi cu laptele şi le lăsăm la o temperatură călduţă, iar apoi amestecăm ouăle (din care oprim un gălbenuş pentru ungere) cu drojdia şi le adăugăm peste amestec. Seminţele de anason şi cele de cardamon trebuiesc pisate şi apoi adăugate în acest amestec împreună cu coaja de portocală. În reţeta originală nu se pune coajă de portocală, însă aceasta suplineşte lipsa prafului de sâmburi de cireşe amare şi prafului de mastică...(nu le găsim decât în Grecia...). Amestecul călduţ se toarnă peste făină şi se frământă exact ca un cozonac tradiţional dar nu prea mult timp. Se lasă la crescut vreo 30 de minute, se mai frământă apoi puţin pudrând făină căci încă mai lipeşte, şi se coace în forme diverse...după estetica fiecăruia. Grecii obişnuiesc să pună la copt inclusiv ouă înroşite şi fac un fel de colăcei extrem de arătoşi. Înainte de a scoate cozonăceii din cuptor, îi ungem cu gălbenuş amestecat cu zahăr şi puţină apă şi îi presărăm cu susan. Nu vă mai spun cum miros şi ce gust au...
Să aveţi un Paşte liniştit şi aproape de cei dragi!
Si din aceste motive Pastele este minunat! Sa vedem cum o sa iasa pasca! :O
RăspundețiȘtergere