Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

joi, 22 iulie 2010

Tartă cu afine















Simt uneori nevoia de a inventa, de a copia, de a studia şi de a reinventa anumite reţete.
Afinele îmi plac enorm...proaspete, cu zahăr, congelate, dulceaţă...afinată...au un gust aparte, nobil, rafinat...dincolo de comun. Toate astea poate şi din pricina austerităţii ce caracterizează această plantă. Numai cine nu a mers niciodată la cules de afine nu poate înţelege nobleţea acestui arbust.
Dincolo de însemnătatea majoră a acestor fructe minunate în lumea medicală, afinele dau o notă aparte multor feluri de mâncare.
Nu prea obişnuim noi prin aceste părţi, însă o friptură bună sau chiar o bucată de peşte alb îşi schimbă radical esenţa atunci când sunt însoţite de un sos de afine meşteşugit.
Eu unul cumpăr afine cu găleata...la propriu! Le congelez şi mă bucur de existenţa lor în orice perioadă, mai ales că nu pot uita faptul că "am scăpat" de ochelari datorită acestor fructe miraculoase.
Mă bate gândul spre o tartă cu afine...dar cum?!...fur de la alte popoare, de la nordici, de la alemani, de la neamurile noastre galice, chiar şi de la răsărit.
- Hmmm...parcă nu-mi convine. Orice reţetă găsesc, are lipsuri, nu are nimic românesc...şi atunci am o revelaţie: brânza de oaie!
Hai să vedem - facem repede un aluat simplu de tot, dintr-un pahar de iaurt, 1 ou, 1 linguriţă de scorţişoară, un praf de sare, 1 linguriţă de praf de copt, 5 linguriţe cu vârf de unt (la temperatura camerei) şi făină cât cuprinde, până obţinem un aluat numai bun de întins cu făcăleţul.
Întindem foaie şi acoperim frumos toată forma de tartă, unsă în prealabil cu puţin unt.
Umplutura e şi mai simplă: 1 pahar cu smântână grasă, 3 ouă, 5 linguri de miere, 2 linguri cu vârf de brânză rasă de oaie (cât mai sărată, mai veche şi mai grasă) şi 4 linguri rase cu griş.
Acest amestec vine turnat peste aluatul din formă, iar apoi afinele răspândite uniform (eu am pus din ochi, dar să fi fost cam juma' de kilogram). Cu puţin aluat rămas am făcut un decor (grilă) peste toate cele şi am vârât minunăţia lu cuptor...vreo 40 de minute la foc potrivit.
Când a ieşti din cuptor, a primit cu drag o ploaie de zahăr pudră, iar mai apoi când s-a răcorit, încă un strat.
Nu îmi stă în puteri să vă spun ce gust are...aşa, la prima înghiţitură, simt un parfum de brânzică, plus ceva puţin acrişor de la afine şi puţină dulceaţă de zahăr şi de miere. Mirosul mă îmbată, gustul mă amorţeşte, pofta mă doboară, iar tarta...tarta se împuţinează văzând cu ochii...e din ce în ce mai mică, mai puţintică, iar eu din ce în ce mai sătul...

4 comentarii:

  1. Care felie este a mea??? Ador afinele. Parca si miros tarta. O zi buna si salutari din Hamburg, Cami

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţam Cami...văzui şi blogul tău...taaare frumos!
    Pentru tine...o felie...data viitoare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ahhhh, ca bine spui despre afine... Iar ideea cu branzica de oaie e minunata !! De-ncercat!
    Ps: Vad ca s-a marit binisor clubul. :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Daaaa...draga mea Ana, iar acest lucru nu face decât să mă bucure şi să mă încurajeze, însă nu uit să menţionez că te afli printre membrii fondatori ai clubului dependenţilor de usturoi! Mulţumesc celor care aderă la o idee atât de nobilă... ;-))

    RăspundețiȘtergere