Ce rezonanţă deosebită au aceste cuvinte...răsună în urechi precum o invitaţie la un bal de zile mari! Reverberăm profund la auzul unei astfel de melodii, structurată pe o tradiţie profundă, pe simplitate şi autenticitate şi percepem această arie abruptă precum am percepe orice capodoperă clasică, ascultată de zeci şi sute de ori...însă de fiecare dată cu un sunet minunat, repetabil şi îndrăgit...niciodată nu suntem dezamăgiţi.
De ce fasole cu ciolan?!...păi pentru că privesc întunecarea de afară, ceaţa groasă şi guguştiucii zgribuliţi care dormitează înfoiaţi pe crengi goale şi reci cireşi scuturaţi. E nevoie de ceva fierbinte, consistent şi profund care să mă scoată din starea de lentoare gravă care mă ia în stăpânire...
Şi atunci...îmi dă prin minte gândul ăl bun...fasole...fasole cu ciolan...
Pun la înmuiat câteva ore boabele albe, iar apoi la fiert împreună cu un ciolan grăsuţ şi afumat cu măsură. Fac din cuţit o tocătură fixistă din morcovi, ţelină, ceapă, albitură, ardei capia şi roşioare.
Las fasolea la fiert şi din când în când schimb apa...în speranţa că vom scăpa de ceva vânturi ce se pot arăta pe aşa o vreme rece...
După vreo oră şi jumătate de fiert, scot ciolanul, tai carnea bucăţi măricele şi o pun la fript într-o tigaie cu puţin ulei. Fasolea fierbe în continuare...şi îi adaug sare, cimbru, boia dulce şi frunze de dafin. Bucăţile rumenite de ciolan, vin din nou spre fiert, iar puţin mai târziu vin şi legumele pe care le trag la tigaie doar o ţâră, în grăsimea rămasă de la ciolan.
Le mai las o oră...să le ajungă...opresc apoi focul, arunc o mână de mărar tocat şi aştept să se răcorească puţintel...
Eu unul nu fac nici ciorbă...nici mâncare...e ceva între...adică o ciorbă mai groasă sau o mâncare mai subţire...atât cât să o poţi mânca cu lingura...
Şi merge de minune...iar pentru ca o astfel de minune să fie completă...trag alături şi câteva murături...aşa...ca să completeze gustul...
Nu mai aşteptaţi părinţii ori bunicii să vă facă asemenea bucate...puneţi mâna şi faceţi că e simplu şi ar fi mare păcat să se piardă asemenea nestemate...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu