Maccheroni con gamberetti

...sau mai pe româneşte...macaroane cu creveţi.
Am un gând frumos şi o speranţă, că o veni ziua aia în care fi-vom mai liniştiţi, mai cumpătaţi şi mai puţin sclavi pe plantaţiile altora. Am un gând frumos vizavi de ţara asta năpăstuită, de oamenii ce o duc cu greu pe umeri şi mă doare prea-multa suferinţă deşartă ce ne însoţeşte în trista noastră istorie. Parcă ne e din ce în ce mai greu să ne bucurăm de lucrurile simple, de cei din jurul nostru...uităm cine şi cum suntem, ne pierdem de familii, ne înstrăinăm de ai noştri şi ne îngropăm sufletele în adâncurile mercantile ale vieţii moderniste, pline de rahat occidental şi de visuri ce nu sunt ale noastre...
Cred că şi ăsta ar fi un motiv pentru care fug des la bucătărie, căci numai acolo mai pot uita şi numai acolo mai simt că trăiesc...
Am obosit să compun poezie, am obosit să dau sufletului muzică şi am obosit să las ochii să se încânte de picturi. Parcă cel mai uşor şi mai frumos îmi este să compun simfonii culinare, să mă joc subtil cu parfum de condimente şi să dau născare unor iluzii efemere, muncite enorm şi mistuite-n fălci în câteva momente.
La mine cheia sol sunt pastele...aici e punctul de plecare pentru multe minuni şi de aici poate începe oricând o poveste frumoasă, condimentată şi poate puţin picantă...
Azi fac o amestecătură de zile mari, cu macaroane...căci parcă vin mai bine decât spaghetele...cu creveţi, cu usturoi, cu uleiuri de măsline, cu sare şi oregano, cu hribi uscaţi, cu zeamă de lămâie, cu roşioare mici şi cu roşii uscate, iar pentru deznodământ...ţin deoparte puţin coriandru verde şi un praf de parmezan vechi de când lumea...
Compun repede...mânat de foame, de speranţă şi de nemăsurata dragoste pentru bucate...pastele vin la fiert în apă multă şi sărată, iar apoi, cu câteva note mai jos, se-ncinge uleiul de măsline şi îmi rumeneşte usturoiul dimpreună cu hribii uscaţi. Când acestea prind culoare aurie, se aruncă peste ele şi creveţii, totul la foc iute, iar apoi vin de se aşează oregano, zeama de la o jumătate de lămâie, roşioarele cherry şi cele uscate...iar apoi totul scade încetişor, până se umple bucătăria de armonia unui parfum groaznic de frumos. Dacă vă place, puneţi şi puţin ulei peperoncino (sau puţină boia iute) ca să pătrundă mai bine compoziţia către suflet...
Se amestecă toate cu răbdare, se aşează-n farfurii şi se plouă cu parmezan pentru un parfum profund de brânzeturi învechite.
Sunt clipe minunate...clipe în care uit de toate cele, uit de unde vin, uit unde mă duc...şi uit că lumea asta nu prea e aşa cum mi-aş dori...
Trist azi...dar la fel de înfometat!