Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

vineri, 12 noiembrie 2010

Pulpă de berbec la tavă












Vorbim acum de clasicismul bucătăriei greceşti, de vârful piramidei valorice din jurul Mediteranei, de ceea ce este maximum posibil de obţinut după multă filosofare, încercare, risc şi învăţăminte...
Ne batem capul cu fel de fel de savantlâcuri în ale bucătăriei, săpăm în adâncurile tainice ale tavernelor împopoţănate, în timp ce "aurul" este mult la suprafaţă, iar reţeta supremă mai la îndemână decât şi-ar putea imagina orice minte profund optimistă...
E vorba deci (şi-mi place enorm acest deci) despre pulpa de berbec la cuptor...parfumată cu arome specifice şi, pe cale de consecinţă (altă expresie la modă...la fel de tâmpită precum altele...), pentru oricine are cât de cât puţină expertiză (asta mă omoară...în loc de experienţă...) în ale gustului, un rezultat mortal, un fel de cale spre sfârşituri...un fel de încununare a muncii de Sisif în bucătărie.
Dumnezeule...e atât de simplu...atât de în tradiţie şi de de minunat...
O pulpă frumoasă de berbecuţ tânăr, un mănunchi sănătos de rozmarin sau cimbru, o lămâie, o bucată de unt cât pumnul, muştar, ulei de măsline, sare grunjoasă de mare, oregano şi usturoi...măcar o căpăţână...plus câţiva cartofi curăţaţi şi lăsaţi întregi.
Apucăm un cuţitaş ascuţit şi facem cu măiestrie buzunare prin toată pulpa, buzunare pe care le umplem cu căţei de usturoi. Într-o tavă cuprinzătoare, turnăm niţel ulei de măsline şi aşezăm frumos rămurele de rozmarin sau de cimbru verde. Pulpa o frecăm cu toate condimentele, cu muştar şi cu untul topit...o aşezăm frumos în tavă, o stropim cu zeama de lămâie şi o dăm la cuptor, acoperită cu folie...cam două ceasuri (depinde de pulpă, de cuptor şi de tavă...mai mare înseamnă mai mult!). După ce începe să se rumenească minunea, aplicăm cartofilor acelaşi tratament cu sare, oregano, ulei şi muştar. Îi aşezăm lângă pulpă şi acoperim din nou. Mai stau un ceas sau două, le descoperim, le stropim din când în când cu sucul din tavă şi le rumenim frumos.
Nu ştiu dacă filosofia e pe de-a întregul a grecilor, dacă matematica şi fizica sunt ale lor...dar clar...această friptură le poate aduce titulatura de "mama lor"...adică a fripturilor de berbec.

5 comentarii:

  1. Am crezut ca ai luat-o razna cu ciorbele alea.Welcome back!M-ai terminat aici!

    RăspundețiȘtergere
  2. ...pentru o clipă...şi eu am crezut acelaşi lucru...norocul meu că găsesc de fiecare dată puterea de a renaşte precum păsăroiul Phoenix! :-))

    RăspundețiȘtergere
  3. Σχεδόν ελληνικό!! Μπράβο!!

    RăspundețiȘtergere
  4. palalilooo...crapat buuun

    RăspundețiȘtergere