Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

duminică, 12 septembrie 2010

Ţara mea - episodul 3



















De foarte multă vreme pândeam o plimbare "sub clar de lună" cu Mocăniţa, tocmai la Vişeu. De trei ori pe an se organizează această plimbare sub clar de lună şi esenţial este să fie cu noroc...să nu plouă sau mai ştiu eu ce în noaptea respectivă. Noi...am avut noroc.
Campăm în Vişeul de Sus la o pensiune deosebită, a cărui proprietar a făcut un parc tematic miniatural cu tot ceea ce înseamnă trenul cu aburi şi natura zonei.
Am fost surprins să descoperim aici mâncare bună dar nicidecum tradiţională...eu unul am mâncat chilli con carne de nota 10, parcă făcut de un bucătar mexican...Tot aici servesc cartofi copţi foarte buni, cârnaţi de casă deosebiţi şi...din păcate...a mia oară probabil...clătite...
Ufff...clătite mari, aspectuoase...care ar fi trebuit să fie umplute cu Nutella...de altfel am şi întrebat de 4 ori dacă este vorba de Nutella sau de Finetti...şi am fost asigurat că e vorba de Nutella...
Când le-am primit am primit în fapt o lovitură mortală...pentru prima oară în viaţă am simţit că fuge pământul de sub mine...nu numai că erau cu Finetti, dar erau şi garnisite (frumos ce-i drept) cu oţet balsamic (prezentat drept sos de ciocolată german). M-a pufnit râsul, m-a poditit plânsul şi cu greu am uitat acest episod groaznic...i-am iertat după câteva beri menite să mă răcorească şi graţie murăturilor care erau proaspete şi din gospodăria proprie...
Spre seară, plini de emoţie, întocmai precum copiii în prima zi de şcoală, mergem în gara mică, ne îmbarcăm în vagoanele deschise, stăm la palavre cu "naşu" şi pornim încetişor spre Paltinu.
Parcurgem 20 şi un pic de kilometri în mai bine de 3 ore şi ceva. Peisajul îţi ia aerul...e incredibil...trăiesc cu senzaţia că mă aflu într-o poveste frumoasă, iar natura mă copleşeşte. Pe măsură ce înaintăm se întunecă, iar la destinaţie este deja beznă. Acolo, într-o poieniţă, ne aşteaptă un foc de tabără uriaş, făclii, chioşcuri, grătare şi muzică de acordeon. E o atmosferă minunată.
Fiecare se cinsteşte după pofta inimii, cu palincă, vin fiert, bere rece sau apă. La grătar lucrează două doamne...nici mai mult nici mai puţin decât "elveţience"...nu rup o boabă din româneasca limbă dar înţeleg imediat ce îţi doreşti. Oferta aici nu e foarte variată, dar ne mulţumim cu niscaiva cremwurşti babani şi câteva fripturele servite cu muştar, cu ketchup şi pâinică bună.
Ne tolănim pe bănci, ne tragem către foc, spunem snoave, unii dansează, alţii cântă...pe unii îi fură somnul...şi exact la 12 noaptea răsare luna generoasă de după un munte uriaş. Senzaţia este copleşitoare...linişte...nu mai auzi decât lemnele scrâşnind a foc iute...60 şi ceva de pasageri plus personalul şi conductorul amuţesc.
Ne desrpindem cu greu şi plecăm spre Vişeu...drumul înapoi este mai trist, cu somnoroşi, cu vagoane luminate suav de lumânări şi cu muuuultă răcoare.
Una peste alta, asta o fost o experienţă de neuitat...merită!

2 comentarii:

  1. foarte bun blogul tau, Floriane. Imi place cum scrii, si cu siguranta o sa incerc si cateva din retele de aici.

    RăspundețiȘtergere