Sarea-n bucate...ne lovim des de noţiunea de sare...şi unde ar fi mai potrivit să vorbim despre sare, decât în preajma unei saline neobişnuite, amenajată în spirit modernist, cu iz de lume aparţinând viitorului şi încadrată într-un spaţiu arid, cu specii de plante ciudate, adaptate pământului sărat...
Turda...căci despre aceste ţinuturi vorbim, impresionează profund. Prima ţintă este salina care constituie una dintre puţinele investiţii cu adevărat reuşite din ultimii ani. Ajungem acolo pe o căldură sufocantă, dar noroc cu micii întreprinzători care au flerul de a-şi posta maşinile de îngheţată chiar la intrare...împrumutăm stilul, tehnologia...dar din fericire şi calitatea unei îngheţate cremoase, parfumate şi incredibil de stabilă...!...normal că nu puteam rata momentul...
Coborâm în salină...coborâm...coborâm...ne pune necuratul şi traversăm prin partea superioară pe un podeţ din lemn...iar când ne uităm în jos ne stau inimile. Ne lipim de perete şi înaintăm cu paşi mici, fără să mai aruncăm vreo privire în jos. Suntem morţi de frică, de emoţie şi copleşiţi de privelişte. Canicula de afară este înlocuită de o umezeală profundă, sărată şi rece. Coborâm, coborâm, coborâm şi avem senzaţia că ne aflăm într-un spaţiu amenajat pentru filme s.f...
Ne obişnuim cu mediul, ne plimbăm, facem poze, ne plimbăm cu bărcuţele...la sute de metri adîncime. Este aproape ireal...însă frumos!
Ieşim, facem o baie în cele două lacuri sărate (Lacul Rotund şi Lacul Ocnei) şi, după vreo trei ore plecăm spre Cheile Turzii, o altă minune a naturii, care atunci când este privită îţi dă sentimentul de micime, de neînsemnătate...Forme de relief uimitoare, păduri vaste şi aer curat.
Găsim cazare în satul Cheia, oameni deosebiţi, unguri primitori, căsuţe din lemn curate şi moderne, iar cel mai important - gospodării unde se munceşte şi unde legumele constituie un venit important.
Normal că seara este una uşoară, cu un grătărel sub clar de lună, coaste marinate de purceluş, mititei şi salată bogată. Gazdele noastre ne-au livrat din grădina din spatele casei, câteva roşioare, castraveciori şi piesa de rezistenţă a zonei - celebra ceapă roşie de Turda. S-au amestecat toate într-o simfonie colorată alintată cu un dressing din smântână, ulei, sare şi piper.
Am fost prea obosiţi şi câte un şpriţ alb a fost suficient ca să ne facă să ne strecurăm fiecare către căsuţa lui şi apoi să sforăim de voie până spre dimineaţă, într-un concert ireal...pentru că deşi era răcoare, lăsasem geamurile deschise ca să profităm de aerul deosebit al zonei.
O să urcăm apoi mai la nord...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu