Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

marți, 20 aprilie 2010

Clătite orientale












Am o pricepere deosebită în a înţelege imediat fenomenul sărbătorilor, oriunde ar fi acestea, sau ale oricui ar fi fiind ele...
Prin ce definim sărbătoarea?!...prin senzaţii de bine, de linişte, de libertate, prin nevoia de comunicare veselă şi în primul rând prin nevoia de socializare în jurul mesei...şi nu orice masă, ci una bogată, care să frizeze risipa.
Mâncăm mult, bem multicel ... asta ca o formă de eliberare de griji şi nevoi ... care sunt destule în cele mai multe cazuri.
Prin Orient, avem Ramadanul, un post lung şi greu, perioada în care se mănâncă şi se bea numai după apusul soarelui. Mi-a fost dat să gust minunăţii de nedescris în această perioadă. Pilafuri cu fructe, tăvi pline cu friptură de berbec şi cartofi condimentaţi, kafta şi kebap cu lipii pufoase, siropuri de caise şi ceaiuri dulci de mentă, baclavale şi colţunaşi cu rahat...mai mai că m-aş face musulman...măcar şi pentru perioada asta de o lună...apoi trecem iar la creştini...că vine Crăciunul, vine Paştele...poate trecem un pic şi la indieni...că au şi ăia perioade nebune în care mănâncă de sting fel de fel de minunăţii...şi tot aşa.
Ramadanul înseamnă şi clătite felurite...acum n-o să vă spun cum să faceţi clătite că e la îndemâna oricui...treaba e ce facem cu ele...
Păi le facem umplutură...mai întâi din nucă pisată, scorţişoară, ghimbir, nucşoară şi vanilie, plus 2-3 linguri de zahăr. Altele vin de se umplu cu brânză feta frecată cu puţin zahăr şi amestecată cu o mână de tocătură de curmale. Ungem o tavă cu unt, o presărăm cu pesmet, iar apoi aşezăm uşurel clătitele noastre umplute, le alintăm cu un pahar de smântână amestecat cu un ou, bătute bine, iar peste toate cele vine de se aşează frumos miere dulce de salcâm.
Tava stă la cuptor vreo 20 de minute, după care nu avem decât să servim minunăţiile cu grijă, să nu frigă...şi putem să ţinem la îndemână şi puţină limonadă rece ori apă...că sunt dulci rău şi săţioase!

2 comentarii:

  1. Pana acum imi placeau mancarurile tale - fara exceptie - , acum imi plac si vasele tale. Am admirat suportul acela din portelan, impartit in 3 in care pui condimentele, apoi mi-au placut cele mici patrate in care puneai diverse, acum imi plac si astea 4 mici si rotunjoare....
    Nu am cum sa nu ma uit la amanunte caci le faci pe toate la superlativ. Ti-oi mai fi zis, sa nu te superi!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai că nu mă supăr! Laudele astea sună a muzică urechilor mele...poţi să mai spui d-astea că mă simt minunat! ;-)
    Altfel...n-am eu bani pentru vasele pe care mi le doresc...sau pentru bucătăria care m-ar aranja...da ne adaptăm la ce avem...
    E bine că totuşi noi românii ne cam pricepem să facem din "orice" un bici care mai şi pocneşte din când în când...

    RăspundețiȘtergere