POT AU FEU

Sună atât de pretenţios acest fel...oală pe foc, mai pe româneşte...
Povestea este veche, iar mâncarea denumită astfel este pomenită scriptic încă de pe vremea lui Henric al IV-lea al Franţei, un rege pe gustul meu...bolnav de vin roşu şi usturoi, iar al cărui scop declarat era că "şi cel mai sărac ţăran francez trebuie să aibă la masa de duminică un pui în tigaie!".
Era atât de gurmand şi de plăcut, încât la nunta sa a primit în dar o statuie a sa ecvestră, făcută din zahăr şi fructe confiate, iar bucătarii i-au pregătit un meniu cu 51 de feluri pentru eveniment.
Din fericire, un doctor al curţii s-a învrednicit să lase scrisă reţeta felului principal...pot au feu.
Atunci, într-o oală mare, se aruncau felurite cărnuri...de la pulpe de pui până la coadă de vacă, usturoi mult, ceapă albă şi ceapă roşie, morcovi, praz, ţelină, fel de fel de legume şi condimente, cuişoare, dafin şi chiar felii de pâine şi de lămâie!***
Am încercat şi eu, de multe ori această reţetă, adaptată cerinţelor proprii. Eu m-am limitat la ciocănele de pui, carne moale de mânzat, ceapă şi usturoi, morcovi şi păstârnac, piper, praf de cuişoare, dafin, sare, ulei de măsline şi puţin suc de roşii şi de lămâie.
Oala trebuie să fie cu pereţii groşi, pentru că stă multă vreme în cuptor, acoperită.
La început fac un pat din legumele tăiate mărunt şi condimente, tai capetele ciocănelelor şi carnea de mânzat bucăţele, le aşez ordonat în oală, le alint cu încă puţină sare şi zeama de la o lămâie, iar apoi torn uşor suc de roşii...cam un pahar...şi dau totul la cuptor.
După vreo trei ore...sau chiar patru...în funcţie de cantităţi, oala noastră este gata. Conţinutul se serveşte cu cartofi fierţi (sau piure), iar alături merg murături gustoase sau o salată rece de orice fel.
Când aveţi timp de pierdut, încercaţi trebuşoara asta - că merită!
***(informaţii conform volumului ISTORIA E SERVITĂ, de Mariangela Vicini)