Sună atât de pompos Wiener Schnitzel!...parcă mă simt aşezat pe un scaun cu catifea roşie, servit de doamne blonde corpolente de sorginte germanică, înconjurat de comeseni purtând peruci înalte, la o masă lungă şi bogată dintr-un palat uitat de vremi...
Este totuşi atât de banal şniţelul...atât de la îndemână atunci când vrem să eschivăm clasicul fripturii la grătar.
Nu am de gând să vă spun cum se face şniţelul, pentru că nu îmi imaginez că ar fi cineva care să nu fi făcut sau să nu fi mâncat...nu cred să fie cârciumă ori restaurant cu pretenţii care să nu aibă acolo şi câteva şniţele...că or fi de viţel, de porc ori de pui - asta nu mai contează.
Eu prefer pe cel din piept de pui, pentru că iese al naibii de fraged şi îl pot condimenta în multe feluri. Azi am ales modul simplist - sare şi piper alb, iar ca să fie plin de importanţă şi ifose, îi dau o felie de lămâie plus o bucăţică de unt grăsuţ peste care şade frumuşel o zburătură de pătrunjel tocat proaspăt...
Am văzut că oamenii obişnuiesc să servească acest şniţel împreună cu un piureu de cartofi ori cartofi prăjiţi. Eu socot că un orez făcut cu unt multicel, cu ceapă şi ţelină plus un praf de şofran...aşa pentru culoare...ar fi mult mai nimerit.
Poate că n-om fi noi nemţi, n-om fi meticuloşi ori conştiincioşi...da' la mâncare nu ne ia nimeni. În orice sat oltenesc ori moldovinesc, şniţelul iese muuult mai bun decât la Viena, iar asta nu pentru că suntem noi mai cu moţ, ci pentru că p-acilea luăm mult mai în serios prăjelile astea fandosite şi halbele cu bere.
Gute nacht!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu