Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

miercuri, 21 octombrie 2009

Grecia...văzută altfel (partea I)









Dacă paradisul ar coborî pe pământ, fără doar şi poate că o bucată din el ar fi muntele Pilio (Pelion), o peninsulă uimitoare ca relief, locul de sălăşluire al centaurilor, locul de naştere al celebrului Ahile (zis şi peleianul), locul în care nebunul Bachus dănţuia cu bacantele şi se deda risipei şi băuturii nemăsurate. Este o zonă a Greciei binecuvântată, cu munţi împăduriţi, cu ţărm lin şi primitor, cu biserici curate şi ascunse şi cu taverne ce îmbie la lene, la filosofare şi uitare de sine. Este locul în care orice poet ar putea să-şi desăvârşească opera...
Oamenii sunt primitori, patiseriile gem de plăcinte cu brânză şi spanac, pâinea e dulce precum cea de pe la noi, presărată cu susan şi cu mac, dulceţurile sunt nemaivăzute, borcane pline cu lămâi, cu roşii, cu măsline, cu mere, castraveţi, portocale, nuci, gutui, toate în siropuri limpezi şi ameţitoare. Gustăm din toate, căci toate grăiesc despre obiceiurile locului...Trecem prin Kissos, Vizitsa, Milies...peste tot cafenele arhaice unde mireasma năutului din cafea este întrecută doar de originalitatea ibricului în care este serrvită. Berea aici e slabă, e rece şi vine întotdeauna cu ciuperci fripte la grătar stropite cu seu de oaie şi cu lămâie, brânza de capră se coace la cuptor însoţită cu ardei iute, cu ulei de măsline şi oregano. La tot locul vedem miei în frigare, fripturi de oaie şi măruntaie de miel învelite în prapore şi maţe, cărbuni care sfârâie şi platani care prin dimensiuni acoperă o terasă întreagă. Parcă visez şi parcă nu e aievea...

Un comentariu: