Gustul Oltului!

Sunt locuri binecuvântate cu linişte şi curăţenie, locuri unde miroase numai a salcâm, a tămâie, a tei, a stejar, a foc de lemne şi câteodată a şorici sau a ouă roşii. Miroase a magiun, a usturoi, a ţuică, a must roşu, a cozonaci cu nucă, a gogoşi din floare de salcâm, a colarez şi a prescură. Mai miroase a pastramă dată-n vânt, miroase mult a mămăligă şi...Doamne...miroase a oameni cuminţi, strânşi în jurul meselor din lemn, oameni ce încă mai au noţiunea de familie şi de duminică!
De aici din aste locuri ne tragem eu şi al meu ucenic –Viorel. Suntem de prin pădurile de stejar de la Cornăţel, de prin pădurile de salcâm de la Făgeţelu, suntem olteni şi suntem mândri!
Aici încă mai sunt case din chirpici, încă mai e apă în fântâni, în pătuluri încă mai avem porumb galben şi curat, iar în căpistere încă se mai frământă făină măcinată în colţ de sat, pentru pâine coaptă în vatră şi unsă cu zamă de roşii. P-acilea încă mai ştie omu’ să puie carne la garniţă, să afume cârnaţii, să facă o sălăţică cu roşii dulci şi usturoi verde, să puie sub o pulpiţă de miel o legătură mare de cimbru de pe coastă, să facă o varză murată în post de-ţi trosnesc fălcile şi...slavă Domnului...încă mai ştie să scoaţă din cazan o ţuică curată de prună. Aici omu’ e simplu, aici farfuriile sunt felurite, nu sunt două furculiţe la fel, aici e sărăcie, e omenie. Aici friptura e simplă, e curată, e prilej de bucurie şi întâmpinarea celor dragi, aici e locul unde noi suntem noi înşine şi teatru’ e jucat de tot ce ne-nconjoară!
Ducem dorul trezitului în noaptea Paştelui cu miros de colarez şi colaci copţi...Ducem dorul iernilor când ne tăvăleam prin zăpadă de ziuă până-n noapte şi intram doar să şedem niţel lângă sobă, să luăm o gură de ţuică fiartă sau vin fiert cu scorţişoară şi cu felii de măr...Ducem dorul dovlecilor copţi în jar şi umpluţi cu lapte dulce în serile târzii de vară...Ducem dorul...